Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a spus, joi, că nu se va retrage din cursă nici dacă i-o va cere Marcel Ciolacu: „Eu nu am de ce să ma retrag”. Medicul Cîrstoiu a făcut aceste declarații pentru Evenimentul Zilei, într-un interviu de o oră și 17 minute acordat lui Robert Turcescu și lui Dan Andronic.

Gabriela Firea, Marcel Ciolacu și Cătălin CîrstoiuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Cîrstoiu a povestit, în emisiunea de peste o oră, cum a devenit candidatul coaliției la Primăria Capitalei - a fost sunat de Marcel Ciolacu, în timp ce era în vacanță. „Nu eu m-am cerut candidat”, a spus medicul, afirmând că s-a gândit două săptămâni până când a acceptat propunerea.

„Nu aș exclude că sunt și zone din PSD care mă atacă”

„Eu nu am de ce să ma retrag. Eu nu am nici o mâță în sac. Pe mine m-a rugat cineva să particip într-o competiție pentru București și am acceptat. În momentul de față sunt parte a echipei al alianței PSD-PNL pentru București. Cât timp nu există ideea „băi Cătăline nu mai avem nevoie de tine”..., a spus Cîrstoiu.

Întrebat de Dan Andronic dacă nu se simte „lăsat din brațe cu toată poveste asta”, Cătălin Cîrstoiu a răspuns: „Un pic singur cam sunt, dar asta este. Am simit sprijinul lui Ciolacu și Ciucă ...Până la urmă politica este foarte complicată. Până la urmă decizia este a lor (...) Eu am acceptat asta, am intrat în asta pentru că eu cred că primarul general și primarul de sector pot forma o super echipă. Așa cum pare, alianța asigură o stabilitate (...) Nu mi s-a părut că s-a schimbat optica alianței. Poate sunt oameni și oameni, poate sunt tot felul de interese și grupuri. Dar Primăria Capitalei este o sumă de interese, mi-e foarte clar”.

Întrebat de Robert Turcescu „cine simte că este vârful campaniei negative, Cătălin Cîrstoiu a spus că este „cea mai bună întrebare”: „Dacă ar fi după flerul meu, aș spune că USR. Dacă ar fi după alte informații pe care le am, aș spune că nici partea cealaltă, PUSL, nu e străină de acest lucru. Mă uit la Antena 3 în fiecare seară. Eu nu sunt chiar atât de naiv în politică. Nu aș exclude că sunt și zone din PSD care mă atacă”.

Dan Andronic revine cu întrebarea dacă, în aceste condiții, se va retrage. „Eu merg înainte, nu mă retrag”.

  • Dan Andronic: „Și dacă Ciolacu îti spune luni «Doctore, trebuie sa te retragi!»”.
  • Cîrstoiu: „Spuneți-o dumneavoastră, nu eu! Pai ce, eu m-am dus să bat la ușă și să spun «Vă vreau candidat»
  • Dar nu cred că se ajunge la acest lucru. Noi ne-am despărțit luni afirmând acest lucru. Eu cred că nici nici domnul Ciucă, nici domnul Ciolacu nu sunt oameni care să facă alba-neagra cu politica, sunt oameni serioși. Aici este vorba de o alianță care dă o stabilitate țării”.

În finalul emisiunii Dan Andronic și Robert Turcescu revin cu întrebarea „Te retragi sau nu te retragi?”

Cătălin Cîrstoiu: „Nu mă retrag. Cine mi-a propus avea nevoie de mine. Dacă nu mai are nevoie de mine să-mi spună verde față. Dacă eu îți fac o ofertă să mergem să jucăm tenis și tu te duci și eu nu vin, cum e asta ? Hai să spun necivilizat. Civilizat este să-mi spui „băi nu pot” (...) I-am explicat lui Ciolacu și știu și ei foarte bine că nu sunt incompatibil. (...) Eu nu sunt incompatibil și am să susțin asta până în pânzele albe și nu mă las”.

Citește: