Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că scandalul privind azilele în care bătrânii erau exploataţi şi neglijaţi a fost unul „clocit” şi „organizat”. Liderul PSD a susținut de asemenea că „adevărul a ieşit la iveală: Gabriela Firea nu a avut nicio treabă cu azilele groazei”, fără a preciza la ce se referă.

Marcel Ciolacu și Gabriela FireaFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Când am ajuns la guvernare, normal că au început să apară nenorocirile. Nenorocirile respective erau ştiute din februarie, parcă noi am intrat în august am început guvernul. Ştiţi foarte bine la ce mă refer: la azilele groazei. Din februarie, până am ajuns eu prim-ministru, când în acel moment era şi doamna Gabriela Firea ministru, s-a clocit şi s-a organizat tot acel atac.”, a spus sâmbătă Ciolacu în fața social-democraților din Argeș, potrivit News.ro.

„Astăzi, după nici un an de zile, adevărul a ieşit la iveală: Gabriela Firea nu a avut nicio treabă cu azilele groazei. Marius Budăi nu a avut nicio treabă cu azilele groazei. Trebuie să învăţăm, fiindcă suntem oameni politici, trebuie să înţelegem că politica nu este balet, trebuie în schimb să ţinem unii la alţii”, a adăugat președintele PSD.

Ciolacu a spus despre sine că cea mai mare calitate pe care o are este aceea că a încercat să adune în echipă „tot ce este plusvaloare”.

Declarația lui Marcel Ciolacu despre Gabriela Firea, președinta organizației București, vine în contextul unor speculații intense despre posibila retragere a candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei.

Înainte ca PSD și PNL să anunțe că îl susțin pe Cîrstoiu, Gabriela Firea a dorit să se înscrie în cursa pentru PMB, dar a rămas doar „candidat la candidatură”.

Joi, Firea a spus despre posibila retragere a lui Cîrstoiu că în weekend sau luni dimineaţă vom avea o întâlnire în coaliție, unde vom discuta acest subiect.

După ce DIICOT a deschis un dosar penal şi a făcut mai multe percheziţii, ca reacţie la ancheta jurnalistică a Centrului de Investigaţii Media privind azilele groazei din Voluntari, în care vârstnici şi persoane cu handicap erau supuşi unor tratamente inumane, cei care administrau azilele având legătură cu apropiaţi ai Gabrielei Firea, atât Firea, la acel moment ministru al Familiei, cât şi Marius Budăi, ministru al Muncii, au fost nevoiţi să demisioneze. Firea s-a suspendat din funcţiile de conducere deţinute în partid.