Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție, sâmbătă, după conferința de presă organizată de candidatul coaliției la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu. Ciolacu a spus că „în acest moment” Cîrstoiu este candidatul alianței PSD-PNL, că a avut un schimb de mesaje cu acesta, iar luni va exista o ședință a coaliției legată de candidatura acestuia: „Nu-mi cereți mie să iau o decizie”.

Marcel Ciolacu, Cătălin Cîrstoiu și Nicolae CiucăFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu a făcut aceste declarații la Pitești, unde a fost întrebat ce le transmite echipelor de campanie care au la sedii materialele electorale pentru Cătălin Cîrstoiu.

„Candidatul, în acest moment, este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie, am vorbit pe WhatsApp (...) cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu, e normal că ţinem o legătură între noi. Nu am apucat să mă uit în detaliu la conferinţa de presă de ieri şi să urmăresc. (...) Sunt ferm convins că bucureştenii vor alege varianta cea mai bună”, a spus liderul PSD.

Întrebat dacă el, personal, ar fi de acord ca alianţa PSD-PNL să nu mai propună un candidat pentru Primăria Capitalei, Ciolacu a spus că „este exclus”: „Alianţa PSD şi PNL la Primăria generală a Capitalei va avea un candidat unic. În acest moment avem un candidat unic. Haideţi să avem coaliţia de luni”.

„Am înţeles, a fost la o clinică... dar lucrurile acestea o să le lămurim în coaliţie”

Ciolacu a sărit în apărarea lui Cîrstoiu, spunând că „nu este un criminal”: „Domnul Cîrstoiu nu e un criminal, iertaţi-mă! Înţeleg campania... dom-le, e un medic de excepţie, e un decan la UMF, un om care şi-a construit profesional tot ce se poate, este solicitat şi în România, şi în străinătate pentru operaţii şi nu face operaţii simple. Haideţi să fim corecţi! Am înţeles, a fost la o clinică... dar lucrurile acestea o să le lămurim în cadrul coaliţiei”.

Întrebat dacă crede că medicul Cîrstoiu este incompatibil, liderul PSD a spus că ştie că primarul sectorului 1, Clotilde Armand, este în incompatibilitate, trimisă în judecată: „Eu nu am văzut decizie la domnul Cîrstoiu, nu am văzut-o! Dacă ANI are document, să o rezolve, să trimită odată”.

„O să vorbim luni. E atât de simplu, e corect. Nu-mi cereţi mie să iau decizii eu, e incorect pentru un om de o asemenea valoare profesională să fac acest lucru”, a mai spus Ciolacu, întrebat repetat de jurnaliști dacă Cîrstoiu va fi retras din cursa pentru Primăria Capitalei.

Tot sâmbătă, Marcel Ciolacu a declarat că scandalul privind azilele în care bătrânii erau exploataţi şi neglijaţi a fost unul „clocit” şi „organizat”. Liderul PSD a susținut de asemenea că „adevărul a ieşit la iveală: Gabriela Firea nu a avut nicio treabă cu azilele groazei”, fără a preciza la ce se referă.

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a admis, vineri seară, în conferința de presă susținută la cererea liderilor coaliției, că a dat consultații la clinica privată Anemona deținută de soția sa, el spunând că toți colegii săi care dețin funcții în spitale publice fac asta și că OUG care le interzice managerilor să profeseze în afara spitalului a creat haos. El a susținut, din nou, că a consultat și în clinica privată pentru a-și ajuta pacienții, dar și colegii medici care aveau nevoie de expertiza sa. Întrebat insistent de jurnaliști dacă se va retrage din cursă, el a spus că mandatul său „a fost și este pe masa coaliției”, că va discuta luni cu Ciolacu și cu Ciucă și că nu ar putea continua fără sprijinul PSD și PNL.

Patru pacienți au povestit pentru HotNews.ro cum au ajuns să plătească sume de sute și de mii de lei la clinica Anemona. Doi dintre ei se operaseră la Spitalul Universitar la dr. Cătălin Cîrstoiu, iar schimbarea locului de tratament de la stat la privat s-a făcut prin mesaje de la rezidenți. Un altul îl căutase pe medic la stat și a fost îndrumat la privat, tot prin mesaje, pentru un consult la Anemona. Toți patru mărturisesc că, ajunși la Anemona, au fost consultați sau tratați de dr. Cătălin Cîrstoiu. Ei au oferit redacției mesajele și documentele de plată.