Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a cerut scuze marți față de Cătălin Cîrstoiu, pentru „ceea ce a pătimit”, după ce liderii coaliției PSD-PNL au decis să renunțe la candidatura sa pentru Primăria Capitalei, în contextul investigației HotNews.ro privind incompatibilitatea managerului spitalului.

Marcel Ciolacu și Cătălin CîrstoiuFoto: Inquam Photos/ Ovidiu Micsik

„Eu înțeleg că opinia publică se construiește pe percepții, aș vrea să vorbesc despre un adevăr: Cătălin Cîrstoiu este un medic de excepție într-un domeniu foarte dificil, e un om care și-a clădit activitatea prin muncă și studii, pe care le-a terminat cu nota 10 într-un domeniu în care nu ai voie să nu îți faci un upgrade. Cum s-a reuşit ca un decan al Universităţii de Medicină, am plecat de la o idee comună în coaliţie de a avea un candidat comun, cum s-a reuşit ca în două săptămâni - şi am văzut că a fost preluată această sintagmă să devină bin Laden - fără să ucidă pe nimeni, fără să omoare pe nimeni, fără să facă rău nimănui, dimpotrivă salvând vieţi este cu totul altceva. Nu e primul şi nici ultimul caz din politică care păţeşte asta în politică. Amintiți-vă de doamna Firea cu azilele groazei, s-a dovedit că nu are nicio legătură cu azilele groazei. Îmi doresc să îmi rămână un prieten. Îmi cer scuze eu faţă de dânsul pentru tot ceea ce a pătimit pentru că atacurile n-au fost împotriva dânsului, în primul şi în primul rând, atacurile au fost, din punctul meu de vedere, după o analiză proprie, atacurile au fost în primul rând împotriva acestei alianţe electorale”, a declarat marți Marcel Ciolacu.

Ciolacu a făcut aceste declarații în timp ce a avut cu Gabriela Firea o primă şedinţă de campanie după ce s-a decis ca aceasta să fie candidatul partidului pentru Primăria Bucureştiului.

„Ce pot să vă spun foarte clar că era de-a dreptul ridicol ca cele două mari partide din România să nu fie jucători, ci să fie arbitrii, atât PSD, cât şi PNL, şi noi să fi arbitrat cine câştigă – domnul Nicuşor Dan sau domnul Piedone. Este inadmisibil aşa ceva, atât pentru PSD, cât şi pentru PNL şi cred că aseară am luat decizia corectă ca cei doi preşedinţi de organizaţii, respectiv doamna Firea şi domnul Burduja să fie candidatul PSD, doamna Firea şi domnul Burduja să fie candidatul PNL”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, la Complex Silva.

Liderul PSD a mai precizat că se va implica direct în strângerea de semnături pentru candidatura Gabrielei Firea, în Capitală.

„Eu o să mă implic direct, dacă doamna Firea o să îmi permită, şi cu echipa dânsei de campanie, o să particip direct la strângerea de semnături în Bucureşti”, a adăugat Ciolacu.

Prezent la conferința de presă a fost și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, precum și candidatul la primăria Sectorului 2, Rareș Hopincă.

„Echipa social-democrată, cu primarii de la sectoare, colegul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, și Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, - sunt convinsă că după 9 iunie Rareș Hopincă va fi primarul Sectorului 2 - sunt absolut convinsă că împreună vom schimba fața Capitalei”, a spus Gabriela Firea.

Reamintim că, întruniți luni dimineață, de la ora 10, în ședința conducerii Coaliției, liderii PSD și PNL au decis să renunțe la candidatura dr. Cătălin Cîrstoiu.

Motivul, așa cum a fost el explicat de surse politice pentru HotNews.ro, a fost: slabele șanse în cursă, așa cum au reieșit din sondaje și cum au fost resimțite, „la firul ierbii”, de către social-democrații și liberalii angrenați în campania de București. O investigație HotNews.ro a arătat că managerul spitalului public lucra și la clinica privată a familiei sale.

Legea interzice acest lucru, pentru directorii spitalelor de stat. Practic, pacienții nu mai beneficiau de gratuitate, banii mergeau la familia Cîrstoiu, iar spitalul public condus de acesta încasa sume mai mici de la Casa de Sănătate.

La capătul a 14 ore, liderii PSD și PNL au decis să meargă pe candidaturi separate la Primăria Capitalei: Gabriela Firea pentru PSD și Sebastian Burduja pentru PNL și să păstreze candidații comuni la sectoare și în țară, acolo unde se ajunge la consens.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție după decizia de a-l retrage pe dr. Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei și de a merge în alegeri cu Gabriela Firea - PSD și Sebastian Burduja - PNL aproape de prânz, printr-un mesaj postat pe Facebook și însoțit de o fotografie cu el și cu Gabriela Firea.

În mesajul său, liderul PSD a făcut o singură mențiune despre medicul Cîrstoiu, până luni noapte candidat PSD.

Ulterior, acesta a spus că îi pare rău ca a devenit în două săptămâni Bin Laden.

​Cătălin Cîrstoiu a transmis marți că nu a fost decizia sa de a se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei, întrucât „un medic nu abandonează niciodată”, în primul mesaj după ce PSD-PNL a decis să nu îi mai susțină candidatura.

Știre în curs de actualizare