​Clubul Rapid a primit o nouă sancțiune în urma manifestării suporterilor la partida disputată pe Giulești împotiva celor de la Universitatea Craiova. Astfel, la derbiul cu FCSB, cea mai mare parte a stadionului va fi închisă.

Galeria Rapid pe Stadionul GiulestiFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Rapid vs FCSB se va disputa cu stadionul aproape gol – Decizia Comisiei de Disciplină a FRF

După mai multe sancțiuni financiare, Rapid a început play-off-ul SuperLigii în fața celor de la Farul, cu câteva sectoare ale stadionului închise.

Suporterii au recidivat, iar la partida cu Universitatea Craiova din runda cu numărul 7 au folosit din nou materiale pirotehnice, pe care le-au și aruncat în teren, conștienți că următoarea măsură ar fi închiderea stadionului pentru meciul cu noua campioană, FCSB.

Totuși, Comisia de Disciplină a FRF a anunțat miercuri că mai multe sectoare ale stadionului vor fi închise.

În afară de tribuna I, au fost închise cele două peluze și tribuna a doua (cu excepția sectoarelor 114-116). Pe lângă acestea, vor rămâne active cele două sectoare aferente susținătorilor oaspeților, 109 și 110.

Conducerea clubului va avea de achitat și o amendă usturătoare, 60.000 de lei.

„FC Rapid 1923 vs. Universitatea Craiova – Incidente - În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art.83.2.d din RD se sanctioneaza clubul FC Rapid 1923 cu măsura interzicerii programării unui joc fără spectatori pe propriul stadion în sectoarele: 106, 107, 108, 111, 112, 113, 117, 118, 119, 120, 121, 122 și 123 și penalitate sportivă de 60.000 lei” – a anunțat LPF pe site-ul oficial.

Meciul dintre Rapid și FCSB se va disputa pe stadionul Giulești duminică 19 mai de la ora 21:00, în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii.

Clasament play-off SuperLiga

1. FCSB – 49 puncte

2. Universitatea Craiova – 40 p

3. CFR Cluj – 40 p

4. Farul Constanța – 35 p

5. Sepsi Sfântu Gheorghe – 31 p

6. Rapid București 29 p.