Pagubele aduse sectorului agricol spaniol de către schimbările climatice anul acestora vor reprezenta probabil un record absolut, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Madrid, Isabel Rodriguez, citată de Agerpres.

Val de caldura in SpaniaFoto: JORGE GUERRERO / AFP / Profimedia

Aceasta a precizat că, potrivit ultimelor date disponibile, agricultura spaniolă a înregistrat pierderi de 684 de milioane de euro în primele luni ale lui 2022, estimările arătând că recordul de 720 de milioane de euro înregistrat anul trecut va fi probabil depășit.

În primăvară Spania a fost cuprinsă de un val neobișnuit de temperaturi reci, înregistrând până la -10°C la începutul lunii aprilie. Temperatura respectivă a fost înregistrată în zonele montane, în timp ce în capitala Madrid au fost -3 grade. Chiar și în sudul Spaniei au fost locuri unde temperaturile au scăzut la sub +5 grade.

Valul de vreme extrem de rece a afectat și alte țări europene la momentul respectiv.

Apoi, în timpul verii, Spania a fost afectată de temperaturi extrem de ridicate, înregistrând pe 13 iulie 44°C la umbră. Acest val de căldură, al doilea prin care Spania a trecut în cursul verii, a fost unul dintre cele mai lungi de la debutul înregistrărilor meteorologice în 1975.

Situații similare au fost înregistrate și în Marea Britanie sau Franța în contextul valului istoric de căldură care a cuprins Europa vara aceasta. Temperaturile atipice au continuat până în luna noiembrie în unele țări europene, inclusiv Spania.

Guvernul spaniol estimează acum că inundațiile provocate de ploile puternice din timpul toamnei au exacerbat problemele deja existente și vor duce la noi pierderi în valoare de zeci de milioane de euro.