Biroul Electoral Central (BEC) a constatat existenţa unor încălcări majore ale legilor electorale în realizarea operaţiunilor de tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, efectuate de preşedinţii tribunalelor, informează News.ro.

Biroul Electoral CentralFoto: USER UPLOADED

BEC susține că în unele circumscripții, președinții și locțiitorii unor birouri electorale de circumscripție au fost desemnați prin „extinderea, vădit nelegală, a categoriei magistraţilor care pot fi introduşi în urna din care se face selecţia conform dispoziţiilor legale în vigoare, prin introducerea persoanelor de specialitate juridică asimiliate magistraţilor, precum şi a altor persoane”. Potrivit BEC, doar magistraţii pot intra în urnele din care se efectuează tragerile la sorţi, nu şi persoanele de specialitate juridică asimilate magistraţilor.

„Biroul Electoral Central a fost sesizat, prin contestaţiile formulate, de existenţa unor încălcări ale legilor electorale aplicabile alegerilor din data de 9 iunie a.c. în privinţa operaţiunilor de tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, efectuate de preşedinţii tribunalelor”, arată comunicatul de presă al BEC.

Astfel, BEC a constatat existenţa unor „încălcări majore ale legilor electorale” care au constat îndeosebi în „extinderea, vădit nelegală, a categoriei magistraţilor care pot fi introduşi în urna din care se face selecţia conform dispoziţiilor legale în vigoare, prin introducerea persoanelor de specialitate juridică asimiliate magistraţilor, precum şi a altor persoane.”

Doar procurorii și judecătorii pot fi în conducerea birourilor județene

Biroul Electoral Central susține că în operațiunea de tragere la sorți trebuie aplicată o definire strictă a magistraților ca o categorie din care fac parte doar judecătorii și procurorii, fără persoanele de specialitate juridică asimilate magistraților, precum magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari etc.

BEC a constatat că asimilarea nu operează în materie electorală, ci doar în cazurile şi domeniile expres prevăzute de Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare. „În consecinţă, doar magistraţii pot intra în urnele din care se efectuează tragerile la sorţi, nu şi persoanele de specialitate juridică asimilate magistraţilor”, precizează sursa citată.

De asemenea, BEC a constatat „încălcarea criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei preşedintelui şi locţiitorului acestuia de sediul în care va funcţiona biroul electoral de circumscripţie din localitatea sau subdiviziunea administrativ-teritorială respectivă, consacrat de o normă imperativă, şi anume art. 20 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, după extragerea din urnă a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor de circumscripţie, preşedintele tribunalului trebuie să desemneze persoanele extrase prin aplicarea principiului antemenţionat”.

Din aceste motiv, BEC a dispus desfiinţarea proceselor-verbale de constituire a birourilor electorale de circumscripţie din judeţele Alba, Argeş, Buzău, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa şi Mureş şi reluarea operaţiunii de desemnare a preşedinţilor şi locţiitorilor acestor birouri electorale, cu respectarea prevederilor legale.

Hotărârile Biroului Electoral Central menţionate anterior sunt definitive, fară a putea fi contestate prin formularea unor acţiuni în justiţie, însă unele persoane au formulat acţiuni în justiţie, procesele respective fiind în curs de desfăşurare, mai transmite BEC.

Biroul Electoral Central recomandă tuturor persoanelor implicate în organizarea alegerilor din data de 9 iunie a.c. aplicarea riguroasă a prevederilor legale în vigoare pentru prevenirea eventualelor situaţii de natură să întârzie finalizarea activităţilor premergătoare desfăşurării zilei votării.