​Salonul Internaţional Auto Bucureşti - SIAB - a revenit după 11 ani de absenţă şi standurile arată bine, mai ales că este organizat în două hale noi de la Romexpo. Sunt câteva premiere europene, exxistă şi o maşină pe hidrogen şi sunt expuse şi maşini electrice. Lipsesc o serie de mărci importante; Dacia, Renault, Nissan, Peugeot, Citroen, Mercedes sau Jaguar. Biletul de intrare este 30 de lei şi ultima zi de vizitare este 1 aprilie, prima fiind 24 martie.

Intrarea la SIAB 2018Foto: Hotnews

La standul Volkswagen

SIAB, cunoscutul salon auto internațional care s-a ținut de trei ori între 2003 și 2007, a revenit, de data asta fiind organizat la Romepo, loc mult mai potrivit decât halele de la Romaero sau vreun cort montat în Otopeni.

SIAB 2018 arată bine, dar nu precum marile saloane auto europene. În unele locuri lumina pare insuficientă, dar per total este un mare pas înainte faţă de alte saloane şi exoziţii auto organizate în ţără de-a lungul anilor. Maşinile nu par doar parcate, ci la unele standuri chiar s-a lucrat în detaliu pentru ca lucrurile să arate bine.

Totuşi, un mare minus este că lipsesc multe mărci de volum, dar un plus poate primi salonul pentru că sunt prezente şi maşini mai greu de văzut pe strada, cum ar fi Rolls Royce sau Lamborghini.

Rolls Royce Phantom

Mărcile prezente sunt următoarele; Audi, Bentley, Ford, Honda, Isuzu, Kia, Lamborghini, Lexus, Mazda, MINI, Opel, Porsche, Rolls Rozce, Seat, Skoda, Suzuki, Toyota, Volkswagen şi Volvo. Printre modele prezente se numără noul Volkswagen Touareg si modelul pe hidrogen Toyota Mirai.

Toyota Mirai

Unele mărci nu sunt prezente fiindcă ar fi vrut spațiu mai mare pentru stand, altele nu s-au înțeles cu organizatorii, iar altele pur și simplu nu consideră că este util să investească în prezența la un salon auto. Şi pe plan european a crescut în ultimii ani numărul mărcilor care nu mai expun la toate saloanele mari. ideea fiind ca bugetele să fie folosite mai eficient.

Standul Honda

Ford Mustang, in drum catre stand

Salonul se ține pe o suprafață de 27.000 mp la interior și 20.000 mp la exterior, de bază fiind două noi pavilioane pe care Romexpo le-a finalizat anul trecut, după investiții totale de 27 milioane euro.

Standul Ford

Salonul ar fi trebuit sa fie organizat inițial în toamna lui 2017, dar noile pavilioane de la Romexpo nu obținuseră autorizațiile de la ISU. Cei de la Romexpo și de la APIA spuneau că vor exista multe asemănări între salonul auto de la București și cel de la Geneva, dat fiind că există două hale noi cu suprafață mare, iar evenimentele sunt apropiate ca date.

Standul Mazda

Biletul este 30 lei pentru adulți și vor exista 2.000 de locuri de parcare. Copii sub 7 ani au intrare gratuită. Ziua de 23 martie este destinată presei, iar perioada 24 martie – 1 aprilie va fi pentru publicul larg.

Conform tradiţiei din deceniul trecut, SIAB se ţinea o dată la fiecare doi ani. Ultima ediţie a avut loc în 2007, iar primele două în 2003, respectiv 2005. Acestea s-au ţinut la Romaero Băneasa, iar a treia ediţie lângă Metro Otopeni.

Ediţiile din 2009 si 2011, deşi erau incluse în calendarul internaţional OICA, s-au anulat.

De-a lungul anilor s-a vorbit şi de faptul că nu există un amplasament adecvat pentru un astfel de salon internaţional, dar şi de faptul că, decât să se organizeze o versiune low-cost, mai bine nu se ţine deloc un astfel de eveniment.

În orice caz, diferenţa dintre SIAB şi saloanele internaţionale de prestigiu era enormă la toate categoriile, de la complexul expoziţional până la lumini şi standuri, SIAB-ul fiind net inferior.