Membrii alianței Renault - Nissan - Mitsubishi au anunțat că vor investi 23 miliarde de Euro în următorii 5 ani pentru dezvoltarea gamei de modele electrice. La orizontul anului 2030, Alianța va avea o familie globală de vehicule electrice, alcătuită din 35 de modele, construite pe cinci platforme comune dedicate. Companiile au spus și că lucrează cu partenerii comuni pentru a reduce cu 50% costul bateriilor până în 2026 şi cu 65% până în 2028.

Renault 5 PrototypeFoto: Renault

Renault Group, Nissan Motor Co., Ltd. şi Mitsubishi Motors Corporation, membrii uneia dintre cele mai importante alianțe din lumea auto, au anunțat proiectele comune şi planurile de dezvoltare până în anul 2030.

Alianța promite că va investi în domeniul electrificării 23 miliarde de euro în următorii cinci ani, urmând să lanseze 35 de noi modele electrice până în 2030.

90% dintre aceste modele vor fi construite pe cinci platforme comune, care vor acoperi majoritatea piețelor:

  • CMF-AEV, cea mai accesibilă platformă electrică din lume, pe care este construită Dacia Spring.
  • KEI-EV (vehicul din segmentul mini) - familie de platforme pentru vehicule electrice ultra-compacte.
  • LCV-EV, o familie de platforme pentru vehicule utilitare, ca bază pentru Renault Kangoo şi Nissan Town Star.
  • CMF-EV, o platformă electrică globală şi flexibilă. Va fi inaugurată peste câteva săptămâni ca bază pentru crossover-ul Nissan Ariya EV şi Renault Megane E-Tech Electric. Până în 2030, peste 15 modele vor fi construite pe platforma CMF-EV, într-un volum de producţie anual de până la 1,5 milioane de unităţi.
  • CMF-BEV, ”cea mai competitivă platformă compactă electrică din lume”, va fi lansată în 2024. Ea va oferi o autonomie de până la 400 km; performanțele sale aerodinamice sunt remarcabile, permițând reducerea costurilor cu până la 33% şi consumul de energie cu peste 10% faţă de actualul Renault Zoe

Nissan a dezvăluit joi un model electric complet nou construit pe platforma CMF-BEV a Alianței pentru a înlocui modelul Micra în Europa; Modelul va fi fabricat la ElectriCity, centrul industrial Renault din Nordul Franței dedicat vehiculelor electrice.

Cele trei companii au investit deja peste 10 miliarde de Euro în domeniul electrificării. Pe pieţele principale (Europa, Japonia, Statele Unite, China) 15 uzine ale Alianței produc deja componente, motoare şi baterii pentru 10 modele electrice. Până acum au fost vândute peste 1 milion de vehicule electrice, care au parcurs 30 de miliarde de kilometri.

Bateriile

Companiile au decis să adopte o strategie comună la nivel de Alianță în privința bateriilor.

Membrii Alianței lucrează cu partenerii comuni pentru a reduce cu 50% costul bateriilor până în 2026 şi cu 65% până în 2028.

La nivelul anului 2030, Alianța va dispune de o capacitate totală de producţie a bateriilor de 220 GWh în uzinele sale specializate din întreaga lume.

Alianța vizează de asemenea dezvoltarea tehnologiei bateriilor integral solide (ASSB). Rolul de lider în acest domeniu va fi asumat de Nissan, rezultatele obținute urmând să fie disponibile pentru toți membrii Alianței.

Bateriile ASSB vor avea o densitate a energiei dublă faţă de generația actuală de baterii litiu-ion. Timpul de încărcare va fi, de asemenea, redus la o treime, permițând clienților să parcurgă distanțe mai mari la volanul mașinilor lor.

Scopul este de a se ajunge la o producţie în masă a bateriilor ASSB la jumătatea anului 2028. În perspectivă, se vizează reducerea costurilor până la 65 dolari pe kWh, ceea ce va face ca vehiculele electrice să aibă costuri echivalente vehiculelor cu motor termic, accelerând astfel tranziția către mobilitatea electrică.