Grupul auto german Volkswagen discută cu potenţiali parteneri, printre care se numără şi constructorul auto francez Renault, cu privire la o cooperare pentru dezvoltarea maşinii sale electrice de 20.000 de euro, informează un articol publicat vineri în cotidianul german Handelsblatt, preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

VolkswagenFoto: Artur Widak/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Citând surse din apropierea acestui dosar, Handelsblatt susţine că Volkswagen este interesat să coopereze pentru dezvoltarea unei platforme care să devină un vehicul electric accesibil pentru marea masă a cumpărătorilor. Sursele au precizat că discuţiile cu Renault sunt deocamdată într-un stadiu incipient şi este posibil să nu se finalizeze cu un acord.

Potrivit Handelsblatt, o producţie anuală cuprinsă între 200.000 şi 250.000 de vehicule ar fi ţinta pentru ambii parteneri.

În luna martie a acestui an, Volkswagen a dezvăluit detaliile unui automobil electric cu un cost de 25.000 de euro, aflat în faza de dezvoltare, care ar urma să fie lansat până în 2025, să aibă o autonomie de 450 de kilometri şi să poată fii încărcat de la 10% până la 80% în aproximativ 20 de minute. La acea dată, Volkswagen a anunţat că lucrează şi la un vehicul de 20.000 de euro dar nu a oferit alte informaţii.

Separat, constructorul auto francez Renault a anunţat luna trecută lansarea "Legend", un nou vehicul electric cu un cost sub 20.000 euro, înaintea de aplicarea subvenţiilor. Destinat a fi un vehicul urban prin excelenţă, compact şi fabricat în Europa, noul model "Legend" ar urma să apară pe piaţă din 2025, a indicat Renault.