În contextul economic actual, când statele lumii fac eforturi pentru a combate erodarea bazei impozabile și migrarea profiturilor, mai mult ca niciodată, prețurile de transfer trebuie fundamentate și documentate corespunzător, pentru a evita consecințele negative ale neconformării.

Ionuț Simion, Livia TeodoruFoto: PwC România

Dacă reprezentați o societate multinațională sau locală care se angajează în tranzacții cu societăți afiliate, trebuie să respectați regulile privind prețurile de transfer și cerințele de documentare specifice. Unul dintre documentele cheie pe care trebuie să-l pregătiți și să-l mențineți actualizat de la an la an este dosarul local al prețurilor de transfer care oferă informații detaliate despre tranzacțiile derulate cu societăți afiliate.

Necesitatea conformării în zona prețurilor de transfer rezultă în primul rând din Codul Fiscal care menționează că tranzacțiile între persoane afiliate trebuie derulate la valoarea de piață. Totodată, există cerințe formale de documentare a valorii de piață a tranzacțiilor cu afiliații prin pregătirea dosarului prețurilor de transfer, conform Ordinului 442/2016. În dosarul prețurilor de transfer trebuie incluse informații despre grupul din care face parte societatea analizată, despre societatea respectivă, despre modalitatea de derulare a tranzacțiilor cu afiliații și analizele propriu-zise care demonstrează valoarea de piață a tranzacțiilor, cum ar fi studiile de comparabilitate sau analizele de preț specifice.

Citește continuarea articolului pe blogul PwC România

Articol semnat de Ionuț Simion, Partener PwC România și Livia Teodoru, Director PwC România

Articol susținut de PwC România