Tehnologiile bazate pe inteligență artificială (IA) au potențialul de a genera o creștere economică globală de 14% (15,7 trilioane de dolari) până în 2030, potrivit unui studiu realizat de PwC. Însă, pe măsură ce IA devine parte integrantă din operațiunile zilnice ale companiilor, supravegherea și guvernanța vor fi mai importante ca niciodată.

Radu BădiceanuFoto: PwC România

Termenul de inteligența artificială (IA) nu este nou și există, de fapt, încă din anii 1950, mai precis din anul 1956, când a fost menționat în cadrul conferinței de la Universitatea Dartmouth din Hanovra, New Hampshire. Totuși, abia în ultimii ani, companiile de la nivel global au reușit să implementeze cu succes și, implicit, să profite de această tehnologie, IA evoluând, de-a lungul anilor, pentru a deveni relevantă în aproape fiecare sector.

Pe de altă parte, ar trebui făcută o distincție, chiar și sumară între inteligența artificială (IA) care este un domeniu vast și inteligența artificială generativă (IAG) care face parte din IA.

După apariția Chat GPT, inteligența artificială generativă (IAG) ține capul de afiș datorită potențialului său de a accelera și mai mult dezvoltarea companiilor. În general, pe termen scurt, directorii executivi anticipează multe efecte pozitive ale IAG asupra afacerilor, pe de o parte prin soluții de majorare a veniturilor prin îmbunătățirea calității produselor și a încrederii clienților, și, pe de altă parte, prin aplicații care cresc eficiența și productivitatea angajaților și a colaboratorilor. Și este normal să fie așa, deoarece, ca orice lucru nou care generează rezultate bune și foarte bune pe termen scurt, entuziasmul este, evident, la cote ridicate.

Dincolo de oportunitate și beneficii, progresul în domeniul inteligenței artificiale generative se află în topul preocupărilor celor mai mulți directori generali care au participat la sondajul CEO Survey 2024, realizat de PwC la nivel global.

Citește continuarea articolului pe blogul PwC România

Articol semnat de Radu Bădiceanu, Partener Tehnologie PwC România.

Articol susținut de PwC România