Obligațiuni ale „semințelor Elmas” intră marți la tranzacționare
Emisiunea are o valoare nominala de 4 milioane lei și cuprinde 40.000 de obligațiuni cu o maturitate de trei ani și o valoare nominală de 100 lei/ obligațiune. Acestea au fost emise în octombrie 2020 și au o dobândă fixă de 9% p.a., plătibilă trimestrial.
Obligațiunile au fost emise la finalul lunii octombrie și au fost alocate unui număr de 70 de investitori, dintre care 6 persoane juridice și 64 de persoane fizice.
Fondurile atrase de companie vor fi utilizate pentru marirea capitalului de lucru (300.000 de euro), precum si pentru realizarea unor investitii, printre care achizitionarea cladirii in care isi desfasoara activitatea in Filipestii de Padure (500.000 de euro), în vederea reducerii costului cu chiria, și achizitionarea unei linii de productii pentru pufuleți, pentru extinderea gamei de produse din portofoliu (200.000 de euro).

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?