​Corporate News: Peste o mie de companii financiare din UE vor deschide birouri în Regatul Unit după Brexit

de A. Th. C.     HotNews.ro
Luni, 20 ianuarie 2020, 22:08 Economie | Companii


Londra - The City
Foto: Wikipedia
​Peste o mie de bănci, manageri de active, companii de plăți și de asigurări intenționează să deschidă birouri în Regatul Unit în perioada post-Brexit, astfel încât să-și poată servi clienții locali. Noile birouri și personalul aferent vor căuta să atenueze pierderile în afaceri din direcția opusă, deoarece accesul bilateral nestânjenit dintre UK și UE va lua sfârșit în decembrie, după perioada de tranziție de după Brexit, potrivit Reuters.

Ca prim pas, companiile (care în prezent își puteau servi clienții din UK direct de la sediile de bază) au aplicat pentru permisul temporar de a opera în Marea Britanie după 31 ianuarie, data când UK va părăsi blocul comunitar, informează compania de consultanță Bovill citând date obținute de la Financial Conduct Authority a Regatului Unit.

„Aceste date evidențiază limpede că multe firme văd în UK principalul centru de servicii financiare al Europei”, spune Michael Johnson, consultant la Bovill. Peste 300 de firme din Marea Britanie au deschis centre în UE pentru a continua să servească clienți din UE după Brexit, conform unui studiu efectuat de New Financial, un think-tank.

Consultanți de la EY au informat că mari firme din UK au implementat planuri care le permit să opereze în UK după Brexit. Și-au menținut estimările că vor fi relocate pe continent peste 7.000 de slujbe din UK și alte 2.400 vor fi create la noile centre din UE. Firmele urmăresc acum cu atenție negocierile privind viitoarele relații dintre UK și UE.

Ministrul britanic de finanțe Sajid Navid a spus sâmbătă pentru Financial Times că viitorul acces în UE va fi în cadrul sistemului de „echivalență” al blocului, o formă de bază și neuniformă de acces utilizată de Statele Unite, Singapore și Japonia. „Pentru mulți, echivalența va produce mult-necesara siguranță, dar este un cadru complex cu peste 40 de prevederi care nu este garantat pe termen lung și înseamnă lucruri diferite pentru firme diferite”, a spus Omar Ali, șeful serviciilor financiare al EY din UK.

Bovill a informat că 228 de firme irlandeze au aplicat pentru permisiunea temporară de a servi clienți din UK până vor obține autorizația finală de a deschide centre de operații în Regat. „În termeni practici, aceasta înseamnă că firme europene vor cumpăra spații de birouri, vor angaja personal și consilieri juridici și profesionali în UK”, consideră Bovill, care afirmă că firme din Franța, Cipru și Germania au aplicat pentru 170, 165 și respectiv 149 de permise temporare.

EY consideră că băncile trebuie acum să decidă dacă a avea filiale multiple în zona euro și în Regatul Unit are sens economic și strategic sau dacă unele ar trebui închise. (Reuters)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





5159 vizualizari

  • -7 (9 voturi)    
    Vor deschide sucursale (Luni, 20 ianuarie 2020, 22:16)

    hic sunt leones [utilizator]

    care vor derula doar servicii care țin de relația directă cu clienții, restul serviciilor fiind oferite prin intermediul firmelor-mamă din UE.
    La fel se va întâmpla cu consultanța (de orice fel): va fi realizată prin firme aflate în UE.
    • +2 (12 voturi)    
      Așa crezi tu & vrabia mălai visează. (Marţi, 21 ianuarie 2020, 1:18)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

      De fapt e vorba de faptul că exact marile tranzacții vor continua să se facă prin City-ul londonez. Cine a avut vreodată de a face cu sistemul bancar din Europa contionentală înțelege foarte bine de ce toți preferă să tranzacționeze prin Londra.

      Nu în ultimul rând tot prin Londra vor pleca din UE spre zările calde (ca și pînă acum de altfel) banii celor ce nu sunt dispuși să se lase jefuiți de birocrația bruxelleză.
      • 0 (0 voturi)    
        Sigur că da (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 17:24)

        hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

        Companiile din țările EU vor face bani pentru firme britanice...
        (sunt sarcastic, dacă nu te-ai prins)
  • 0 (0 voturi)    
    i-auzi (Marţi, 21 ianuarie 2020, 16:54)

    hdd [utilizator]

    cum duduie economia UK


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by