Unul dintre cele mai afectate sectoare economice în vremea pandemiei este cel aviatic. Sute de mii de persoane care rezervaseră călătorii s-au trezit cu banii luați și cu promisiuni neonorate, de returnare a acestora. În ciuda ajutorului de la statul german pentru compania aeriana Lufthansa, rambursarea plăților pentru biletele devenite inutile, continuă să fie lentă.

Avioane LufthansaFoto: Frankfurt Airport

Joi, CEO-ul Lufthansa, Carsten Spohr, a făcut din nou apel la înțelegere, din partea clienților. Unii dintre aceștia își pierd însă răbdarea, pentru că un apel similar a fost făcut și la începutul lunii iunie.

Sute de mii de clienți ai companiei aeriene s-au enervat în ultimele luni, deoarece aceasta a reținut plățile pentru zborurile care nu au avut loc. „Îmi aștept banii din martie, deoarece Lufthansa mi-a anulat zborul către Tel Aviv”, a relatat miercuri o jurnalistă israeliană, publicației Handelsblatt. Nici birourile de reclamații ale statului n-ar fi intervenit să o ajute.

Suma de bani pe care Lufthansa trebuie să o ramburseze din cauza anulărilor, a fost evaluată de CEO-ul Spohr, la trei miliarde de euro. Din aceasta, aproximativ un miliard de euro a fost rambursat în iunie și iulie. Cu restul se va trena, probabil, până la sfârșitul lunii august.

Ajutoare de stat prompte, restituiri de bani întârziate

Faptul că grupul Lufthansa nu respectă obligația legală de a rambursa plata anticipată, după cel mult șapte zile, dupa cum este prevazut in contract, nu face decât să creeze o lipsa de înțelegere, la mulți clienți. La urma urmei, contribuabilul german ajută acum compania aeriană cu 5,7 miliarde de euro, prin participații tăcute, cu o majorare de capital de 0,3 miliarde de euro din fonduri federale și un împrumut de la banca națională de investiții, KfW, de trei miliarde de euro.

După cum s-a precizat sâptâmâna trecuta, 2,3 miliarde de euro au intrat deja în conturile companiei. Împreună cu cele nouă miliarde de euro din ajutorul guvernamental, concernul are lichidități de peste unsprezece miliarde euro.

Spohr a explicat că avansurile și plățile clienților nu sunt niciodată folosite pentru activitatea operațională, fiind întotdeauna înregistrate pe un cont separat. Acolo, fondurile sunt garantate în cazul un eventual faliment - declarație pe care asociațiile de protecție a consumatorilor o pun la îndoială.

CEO-ul Lufthansa a mai argumentat lentoarea restituirilor de bani, prin numarul mare de cereri de renunțări la zboruri. Argumentul pare însă să nu stea in picioare, date fiind practicile companiei din trecut.

Consilierul in turism Jörg Lesser, membru al comitetului de zbor al Asociației Germane de Turism (DRV) și până de curând însuși proprietarul unei agenții de turism, prezintă o versiune complet diferită: „Până la criza cauzata de coronavirus, în cazul anulării zborului, banii au fost transferați automat înapoi, după una până la două săptămâni, și anume prin sisteme de rezervare ale agențiilor, precum Sabre sau Amadeus”.

Un procent foarte redus din toate rambursările era verificat manual. De la izbucnirea pandemiei, restiturea automată s-a încheiat, precizează Lesser. „Companiile aeriene precum Lufthansa procesează acum manual, toate solicitarile clienților”. Un purtător de cuvânt al Lufthansa a confirmat pentru Handelsblatt, că rambursarea automată a fost oprită la începutul pandemiei.

Pierderi enorme

Cel mai mare concern aerian din Europa a trebuit să raporteze joi cea mai mare pierdere trimestrială, din istoria sa: Lufthansa a pierdut 1,85 miliarde de euro în sectorul operativ, din aprilie până în iunie - și astfel cu 225 milioane de euro mai mult, decât în primul trimestru. Din cauza pandemiei globale de Covid-19, peste 90 la sută dintre aeronave au rămas temporar la sol, iar vânzările au scăzut cu 80 %, până la 1,9 miliarde de euro, în al doilea trimestru.

Chiar dacă analiștii se așteptau, la câștigurile ajustate înaintea dobânzilor și impozitelor, cu un rezultat de 300 de milioane de euro, cursul activității s-a dovedit a fi perturbat masiv. Grupul Lufthansa a pierdut un miliard de euro în numerar, între aprilie și iunie, adica 450.000 de euro pe oră.

În timp ce companiile aeriene Lufthansa, Eurowings, Austria, Bruxelles și Elveția au pierdut între 55 și 93 la sută din vânzările din al doilea trimestru și au trecut puternic pe roșu, singura afacere de transport care a evoluat pozitiv este cea de transport mărfuri. Deși veniturile Lufthansa Cargo au scăzut și cu 23%, rezultatul operațional a plusat la 299 de milioane de euro - după o pierdere de zece milioane euro, în anul precedent.

În schimb, au fost pierderi mari la Lufthansa Technik, unde concernul a implementat munca în program redus și amânarea proiectelor de investiții. Și sectorul de catering s-a prăbușit cu 82 la sută, mai ales că normele de igienă de la bord interzic, de regula in conditiile pandemiei, distribuirea de alimente.

Cu toate acestea, Spohr s-a aratat prudent optimist. "Măsurile de stabilizare care au fost negociate cu Fondul de stabilizare economică, care asigură continuitatea existenței companiei", a spus el. Pentru următoarele douăsprezece luni, aceasta este finanțată suficient. Capacitatea oferită în 2024 ar trebui să fie similară cu cea a anului trecut. În acest scop, comitetul de conducere dorește să crească productivitatea cu 15 % până în 2023, inclusiv prin reducerea centrelor de zbor, la maximum zece.

Concedieri masive

Tot joi, șeful Lufthansa a trebuit să raporteze o pierdere de 3,6 miliarde de euro, la bilanțul semestrial. S-a confirmat si reducerea planificată, a 22.000 de posturi cu normă întreagă. În scrisoarea către angajații companiei aeriene, Carsten Spohr precizeaza ca obiectivul său era să evite concedierile, însă scăderea vânzărilor cu 50% a dat altă turnură politicii de personal: „Pe baza derulării negocierilor, privind acordurile de criză necesare cu partenerii noștri de negocieri colective, acest obiectiv nu mai este realist pentru Germania”, a spus el.

Criticile din partea sindicatelor și politicienilor au urmat imediat. În fond, statul german susține compania aeriană în stare de criză, cu un pachet de salvare în valoare de nouă miliarde de euro. „Să ameninți acum cu disponibilizări, este inutil și înseamnă chiar o încălcare de contract”, a avertizat Nicoley Baublies, de la sindicatul UFO.

Spohr nu vede însă nicio alternativă la procesul de contracție planificat. „Trebuie să încetăm a ținti creșterea cu orice preț", le-a spus el analiștilor. Potrivit prognozelor asociației de aviație IATA,privind cererea de călătorii pe calea aerului, cel mai devreme în 2024 se va atinge nivelul dinainte de criză. În consecință, CEO-ul Lufthansa a prezentat joi un program cuprinzător de restructurare, numit „ReNew”.

O parte din ea a fost deja finalizată, a spus Spohr. În SUA și în alte țări din afara Germaniei, au fost concediați aproximativ 8.500 de angajați. În Germania, „doar câteva sute” au părăsit grupul, ceea ce a însemnat că numărul de angajați a scăzut la 129.400, la sfârșitul primei jumătăți a anului. Spohr vrea să reducă dimensiunea consiliului de administrație, a organelor de conducere ale companiilor din grup și să reducă numărul de directori cu 20%. 1.000 de locuri de muncă vor fi tăiate în administrația corporativă.

Reducerea flotei. Și totuși nu?

Pe lângă reducerea celor 22.000 de posturi cu normă întreagă, planul de restructurare are în vedere și reducerea flotei grupului, cu „permanent cel puțin 100 de aeronave”, a precizat Spohr. În prezent, aceasta cuprinde 760 de aeronave.

Lufthansa a dezactivat șase aeronave A380 de cursă lungă, precum și cinci nave Boeing 747. Compania aeriană asociată, Kranich-Airline, a parcat, de asemenea, unsprezece avioane Airbus 320, de transport pe distanțe medii, pentru a reduce capacitățile de zbor la hub-urile din München și Frankfurt - așa cum solicită UE. În plus, toate cele 17 aeronave de cursă lungă, A340, vor fi parcate pentru cel puțin un an.

În cadrul programului de restructurare, Grupul Lufthansa amână multe livrări de avioane. Cu toate acestea, cumpărăturile continuă. În urma crizei coronavirusului și a contractării ajutorului de stat, Grupul Lufthansa a renegociat, cu Airbus și Boeing, programul livrărilor de aeronave. Pentru a reduce costurile, concernul va achiziționa maximum 80 de aeronave noi, până în 2023. In 2020 si 2021, Lufthansa va primi 35 de avioane, potrivit informațiilor publicației de specialitate, Aerotelegraph.com.

Șeful Lufthansa, Carsten Spohr, a declarat la prezentarea cifrelor trimestriale din 6 august, că în 2020 vor fi acceptate în total 23 de aeronave. În anul următor, grupul va mai primi douăsprezece avioane. În primul trimestru al anului 2020, Lufthansa Group a primit deja trei Airbus A320 Neo, unul A350-900 și trei A320-200. Acestea din urma nu sunt avioane nou construite, ci folosite in leasing de Austrian Airlines. Alte două au intrat în lunile iunie si iulie.

Livrarile vor urma în cursul anului: încă șapte Airbus A320 Neo, trei A321 Neo, un alt A350-900 și doua aeronave Boeing 777-200F. În 2021, grupul va primi trei A320 Neo, opt A321 Neo și un A220-300. Lufthansa așteaptă primul Boeing 777-9 în 2022, contract la care Boeing a amânat prima livrare generală. „Momentan, negociez următorul program de livrare cu Boeing”, a precizat CEO-ul Carsten Spohr.