Conceptul Work #LikeABosch definește modul de lucru din cadrul Bosch și reafirmă angajamentul ferm al companiei pentru bunăstarea angajaților săi, subliniind în același timp focusul pe dezvoltarea generațiilor următoare, care primesc sprijin încă de pe băncile școlilor pentru a-și urma visurile.

Bosch are 800 de poziții deschise în cadrul companiei,Foto: Bosch

Deși suntem într-o perioadă marcată de incertitudine și diverse provocări, Bosch continuă să-și mărească echipa din România atrăgând specialiști în diverse domenii care sunt gata să îmbrățișeze valorile companiei și să dezvolte tehnologii și servicii care îmbunătățesc calitatea vieții tuturor.

În acest moment, Bosch are 800 de poziții deschise în cadrul companiei, care se adresează specialiștilor în inginerie software, hardware, mecanică și ingineria fiabilității în industria automotive, vorbitorilor de limbi străine, dar și specialiștilor în contabilitate, gestiune, achiziții sau logistică.

Oferta Bosch nu se adresează doar profesioniștilor cu experiență, ci și tinerilor aflați la început de drum sau chiar celor care nu sunt convinși încă de calea pe care trebuie să o urmeze în viețile lor profesionale. Bosch oferă în fiecare an peste 1,000 de oportunități juniorilor, tinerilor absolvenți, studenților și chiar elevilor. Aceștia au ocazia de a-și îmbunătăți experiența profesională, de a afla ce înseamnă să lucrezi într-o companie de talie mondială sau să își înceapă carierele în cadrul Bosch.

Investiția în dezvoltarea profesională a tinerilor a fost întotdeauna o prioritate strategică pentru Bosch, de aceea, în ultimii zece ani, compania a investit în parteneriate cu cele mai importante universități din România. Astfel, Centrul de Inginerie din Cluj derulează trei programe de masterat și mai multe cursuri academice în colaborare cu universități locale de renume, precum Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai, și are o colaborare strânsă și cu Universitatea Politehnică din București.

În plus, Bosch sprijină studenții să se familiarizeze cu diverse subiecte chiar din timpul studiilor și a creat programe personalizate, precum programul de internship Working Student sau una dintre Academiile Bosch dezvoltate de locațiile din Timișoara și Blaj.

Începând cu anul 2013, peste 500 de elevi au beneficiat de o educație profesională orientată spre piață prin sistemul de școală duală, pregătirea în domenii specifice desfășurându-se în unitățile de producție Bosch din Blaj și Cluj.

Procesul de învățare continuă și după angajarea la Bosch pentru că dezvoltarea angajaților se bazează pe două principii fundamentale, life-long learning (învățare continuă) și self-learning (autonomie în învățare). Aceste principii se traduc prin încurajarea extinderii gamei de abilități prin accesarea unor programe de creștere profesională, dar și prin adaptarea acestor programe la stilul și programul fiecărui individ.

Altfel spus. Bosch își încurajează angajații să se dezvolte profesional și le pune la dispoziție toate uneltele de care au nevoie, însă le permite acestora să treacă prin acest proces în ritmul lor.

Există programe de dezvoltare pentru experți și lideri de echipe agile sau proiecte. Angajații pot să-și schimbe aria funcțională, locația sau țara. Indiferent de direcția aleasă, compania oferă suport pentru ca fiecare angajat să-și atingă scopul. În fiecare an, peste 600 de angajați din cadrul organizației participă la diferite programe de leadership. De asemenea, fie că discutăm despre programe pentru viitorii lideri ai organizației, așa cum este Junior Managers Program (JMP), de programe de leadership pe zona de producție, pentru colegi aflați la prima poziție de leadership sau de alte programe pentru dezvoltare, toate acestea reflectă trei paliere importante din cultura organizațională Bosch: Leading my Business, Leading Others, Leading my Self.

Nu în ultimul rând, să lucrezi #LikeABosch înseamnă să ai alături o echipă de leadership curajoasă și încrezătoare ce depune constant eforturi pentru a crea o cultură organizațională deschisă și primitoare, asigurându-se că toată lumea beneficiază de șanse egale.

Pentru Bosch este o prioritate să ofere o experiență valoroasă candidaților și angajaților, iar promisiunea de angajator Bosch reflectă nevoile acestora și viziunea pe termen lung a companiei.

Articol susținut de Bosch