Wste considerată cea mai importantă listare la Bursa de Valori București din ultimul deceniu și listarea anului în Europa. Dincolo de semnalul pe care îl dă pentru piața de capital, venirea la Bursă a Hidroelectrica, cea mai mare companie de stat din energie, a adus în prim-plan misiunea Fondului Proprietatea, acționarul care a listat pachetul de aproape 20% pe care îl deținea în producătorul de energie.

Din 12 iulie, Hidroelectrica scrie istorie și va fi listată la Bursa de Valori BucureștiFoto: Inquam Photos / George Călin

Dar de ce este atât de multă efervescență în jurul acestei listări și ce înseamnă ea pentru scopul pentru care a fost creat Fondul Proprietatea?

Cu toate că planurile pentru listarea Hidroelectrica au fost vehiculate de peste un deceniu, Guvernul a promis autorităților europene că va lista la bursă Hidroelectrica în acest an, acolo unde este acționar majoritar cu 80%, altfel risca să piardă fonduri din PNRR. Însă nu statul vinde acțiuni.

CITEȘTE CONTINUAREA PE PANORAMA.