Proiect de OUG: De la 1 ianuarie 2019, benzina trebuie să conțintă minim 8% biocarburant

de CP     HotNews.ro
Luni, 16 iulie 2018, 17:44 Economie | Energie


Carburanti
Foto: Michelin
​Furnizorii de carburanţi vor introduce pe piaţă de la 1 ianuarie 2018 numai benzină cu un conţinut de biocarburanţi de minimum 8% în volum față de 4,5% cât este acum, se arată într-un proiect de Ordonanță de Urgență publicat pe site-ul Ministerului Energiei. Este o obligație impusă prin directive europene, iar neaplicarea ei ar putea duce la sesizarea României la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și obligarea la plata unor amenzi și/sau penalități, se precizează în proiectul de act normativ. În cazul motorinei, conținutul de biocarburanți trebuie să fie de minim 6,5% în volum.

Majorarea cotei de biocarburanți de la 4,5% la 8% ar fi trebuit să se producă încă de la 1 ianuarie 2018, dar autoritățile române au amânat cu un an. Însă Comisia Europeană a declanșat două cauze pentru netranspunerea legislației.

"Ținând cont de faptul că statele membre trebuie să realizeze o monitorizare completă și o raportare a intensității gazelor cu efect de seră generate de combustibilii pentru transport în conformitate cu Directiva 2015/652/CE, al cărei termen de transpunere a fost 21 aprilie 2017 și având în vedere că termenul de transpunere a Directivei 2015/1513/CE a fost 10 septembrie 2017, în data 23 aprilie 2018 a fost transmisă, Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, scrisoarea K2/1125 prin care se solicita prelungirea cu trei luni, până la data de 09.08.2018, a termenului stabilit pentru transmiterea răspunsului la avizul motivat în cauza 2017/0273 (infrigement).
Având în vedere faptul că s-a primit răspunsul Secretariatului General al Comisiei Europene Ares(2018) 2372198, în data de 04.05.2018,  prin care Comisia Europeană a aprobat prelingirea cu trei luni a termenului de răspuns, până la data de 09.08.2018, este necesară transpunerea Directivei 2015/652 și Directivei 2015/1513 cu maximă celeritate
", se arată în proiectul de act normativ.

Câteva prevederi ale proiectului de Ordonanță de Urgență
  • De la data de 1 ianuarie 2019, benzina trebuie să aibă un conţinut de biocarburant de minimum 8% în volum.
  • În cazul în care, în cadrul standardului de produs aplicabil, conţinutul de etanol din benzină depăşeşte valoarea de 5% în volum sau conţinutul de oxigen din benzină depăşeşte 2,7 % m/m, pe etichetă se include şi următorul text de avertizare: «Atenţie! Verificaţi compatibilitatea motorului autovehiculului dumneavoastră cu acest amestec de carburant.»
  • În cazul în care, în cadrul tipului de amestec există aditivi metalici, se va include şi următorul text de avertizare: «Atenţie! Amestecul de carburant conţine aditivi metalici.»
  • Se interzice introducerea pe piaţă a benzinei cu tetraetil de plumb. Prin derogare, se permite comercializarea unor cantităţi de benzină cu un conţinut de plumb care nu depăşeşte 0,15 g/l, până la maximum 0,03% din totalul vânzărilor de benzină din anul precedent înregistrate în România, destinate a fi utilizate exclusiv de către vehicule de colecţie aparţinând unui tip caracteristic şi distribuite prin intermediul grupurilor specifice interesate.
  • Furnizorii de carburanţi introduc pe piaţă numai motorină cu un conţinut de biocarburanţi de minimum 6,5% în volum.
  • În cazul în care, în cadrul standardului de produs aplicabil, conţinutul de EMAG din motorină depăşeşte valoarea de 7 % în volum, se include şi următorul text de avertizare: «Atenţie! Verificaţi compatibilitatea motorului autovehiculului dumneavoastră cu acest amestec de carburant
  • În cazul în care, în cadrul tipul de amestec există aditivi metalici, se include şi următorul text de avertizare: «Atenţie! Amestecul de carburant conţine aditivi metalici
  • Până la data de 31 decembrie 2020, furnizorii au obligaţia să reducă emisiile de gaze cu efect de seră generate pe durata ciclului de viaţă pe unitatea de energie a carburantului şi energia furnizată cu până la 10%, dar nu mai puţin de 6%, în raport cu emisiile de gaze cu efect de seră generate pe durata ciclului de viaţă pe unitatea de energie de carburanţii fosili în 2010, având ca referinţă standardul pentru carburanţi aferent acelei perioade.
  • Pentru realizarea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră conform prevederilor prezentului articol, furnizorii de carburanţi introduc pe piaţă, de la data de 1 ianuarie 2019, numai benzină cu un conţinut de minimum 8% în volum biocarburanţi, precum şi motorină cu un conţinut de minimum 6,5% în volum biocarburanţi.
  • Prin excepţie, se admite introducerea pe piaţă a unor cantităţi de benzină şi motorină fără componentă de biocarburant destinată a fi utilizată numai pentru alimentarea autovehiculelor la ieşirea de pe banda de montaj.
  • Valorile conţinutului de biocarburanţi din benzină şi motorină introduse pe piaţă, prevăzute ȋn prezentul act normativ, se referă la biocarburanţii care nu sunt obţinuţi din deşeuri, reziduuri, material celulozic de origine nealimentară şi material ligno-celulozic. În vederea respectării obligaţiilor privind energia regenerabilă stabilite la nivel naţional şi a obiectivului de utilizare a energiei din surse regenerabile în toate tipurile de transporturi, contribuţia adusă de biocarburanţii din deşeuri, reziduuri, material celulozic de origine nealimentară şi material lingo-celulozic se consideră a fi dublă faţă de cea adusă de alţi biocarburanţi.
Vezi aici actul normativ


Citeste mai multe despre   


















2561 vizualizari

  • 0 (14 voturi)    
    Si mana grebla se facu! (Luni, 16 iulie 2018, 17:52)

    Miky60 [utilizator]

    E clar, o sa explodeze pretul la benzina! Va creste cu cel 20% pretul benzinei (ca sa acopere cei 8% + transportul + TVA + acciza + inflatia), deci va trece clar de 7lei benzina!
    Lege data pentru OMV, Rompetrol si ceilalti si anti-poporul roman! O lege de dreapta impotriva USR-ului de stanga!
    • +7 (7 voturi)    
      Aha, deci acolo mi-a disparut vopseaua (Marţi, 17 iulie 2018, 11:02)

      MinDepous [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Nu mai fumatz diluant, ca pe urma delirati ca mai sus. Ce v-a facut USR? Si de unde pana unde sunt de stanga??

      Total de acord la afirmatiile relativ la preturi - insa astea vor creste oricum, "gratie" "programului din scoarta-n scoarta". :-(
    • +1 (3 voturi)    
      Lasa ca e bine, sa se trezeasca fraierii (Marţi, 17 iulie 2018, 11:56)

      Jos_Dictatura_Dragnea [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      care n-au votat in 2016 si au lasat PSD sa castige.
    • 0 (0 voturi)    
      mdea ai tras cred ca direct la teava de esapament (Marţi, 17 iulie 2018, 19:44)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Omule, legile astea cretine sunt date de verzi iar verzii sunt fix opusul alora de dreapta caci de aia li se spune pepeni- verzi pe dinafara si rosii pe dinauntru.
      Apoi te rog sa imi spui cum ai ajuns la concluzia ca legea e data pt OMV sau Rompetrol? Sau astia sunt mari cultivatori de porumb si producatori de alcool?
  • +4 (12 voturi)    
    adica alcool (Luni, 16 iulie 2018, 18:27)

    jorj_bv [utilizator]

    adica masinile vor avea putere mai mica, vor consuma mai mult si se vor strica mai repede (mai ales cele mai vechi). Alcoolul este un solvent mai puternic decat benzina si are energia de ardere jumatate fata de benzina.
    La motorina, biodieselul e ok in teorie, pierderile de putere sunt minore si se compenseaza din lubrifiere (e practic un ulei de rapita modificat).
  • +11 (15 voturi)    
    ddeci... (Luni, 16 iulie 2018, 18:41)

    liviu_ [utilizator]

    o sa avem benzina mai proasta sau mai scumpa sau ambele?!
    • +9 (11 voturi)    
      ambele, (Luni, 16 iulie 2018, 19:06)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      bineinteles.
  • +6 (10 voturi)    
    cine mai are incredere in astia? (Luni, 16 iulie 2018, 18:54)

    vidra [utilizator]

    scuza ca sa faca sedinta de guvern si sa il gratieze pe mustacios cu satra lui de penali?
  • +3 (5 voturi)    
    comentarii aiurea (Marţi, 17 iulie 2018, 11:08)

    eu_tu [utilizator]

    e de mult implementata in alte state, era clar ca ajunge si la noi, dar cum toti "cunoscatorii" isi dau cu parerea...nu ai cum sa bagi numai alcool pana la 8% fara sa depasesti limita de presiune de vapori si oxigenatele, e lege cu dedicatie venita la nivel global pt lobby-stii din industria de biocombustibili, care sunt dublu la pret fata de o tona de benzina, parerea Romaniei in astfel de situatii e nula,
    P.S. Bulgarii au S100 cu E10 de ceva vreme
    P.S.S Nu impacteaza cu nimic motorul, dar daca ai o rabla mai veche de 8-9 ani cei din industria auto au facut lobby ca sa o schimbi :)
    • +1 (1 vot)    
      turbina cu geometrie variabila (Marţi, 17 iulie 2018, 13:05)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui eu_tu

      Acolo se simte consum si putere ok pentru mixuri cu etanol, in rest doar ne prefacem eco platind mai mult.
      Masinile mai noi de 2001 in SUA pot merge cu E15, banuiesc ca si in Europa e suportat macar E10. Atata doar ca in Europa, bioetanolul (alcool etilic) se obtine din porumb si are un avantaj la gaze de sera fata de benzina de doar 10-20%. Brazilienii au trestie de zahar, americanii au tot felul de ierburi inalte care merita. La noi doar ne prefacem.
      • +1 (1 vot)    
        americanii au ierburi inalte? pe bune? (Marţi, 17 iulie 2018, 19:46)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

        ce fel de ierburi ca vreau si eu.
    • 0 (0 voturi)    
      8-9 ani e rabla?! (Marţi, 17 iulie 2018, 13:48)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui eu_tu

      misto... deci masina schimbata la 5 ani, telefonu la MAXIM 2 ani, mobila la 10, casa la 15-20....

      ne dubleaza salariile (fara cresterea inflatiei) si nu stiu eu?!
    • 0 (0 voturi)    
      corect (Marţi, 17 iulie 2018, 18:35)

      cchris [utilizator] i-a raspuns lui eu_tu

      In Germania se vand separat E5 si E10 de ani de zile iar E10 e mai ieftina si .. evident, nu o cumpara nimeni pt ca e proasta. Scade putin puterea plus "clantane" putin motorul, e mai galagios. Cum va fi in Romania .. om vedea :)

      Acum vreo 4 ani le-am cumparat parintilor mei o Fabia din Germania. De curiozitate am alimentat-o inainte de drum cu benzina E10. Inca nu stiam ca e nasoala. Mare greseala. Din acel moment pana cand nu i s-a schimbat filtrul de benzina nu a mai mers bine. Va fi interesant de la 1 ian. Va fi un fel de selectie naturala.

      Stiti care e una din principalele surse de biodiesel? Uleiul de palmier. Acolo unde se produce e mare trend, se extind masiv fermele. Cum se extind? Taind padure la greu. EU e happy ca e bio si eco iar pt asta se taie paduri la greu iar combustibilul respectiv e adus de la mii de km. Genial.

      In timpul asta sursele alternative de energie care produc energia pe loc se dezvolta cu pasi de melc, masinile cu propulsie alternativa la fel, dar noi vom avea etichete verzi pe combustibili la fel de toxici ca si pana acum.

      Ipocrizie fara margini, dar nu e nimic nou.
  • -3 (3 voturi)    
    Hai in strada!!!! (Marţi, 17 iulie 2018, 11:15)

    MirceaIo [utilizator]

    HAideti sa ii oprim!!!! Pe hoti si pungasi!!!!
  • +4 (6 voturi)    
    Sa executam ce ne ordona UE (Marţi, 17 iulie 2018, 11:50)

    Frankie [utilizator]

    Ca doar noi romanii suntem un popor umil si facem numai ce ne zic altii sa facem. Avem demnitate zero barat.
    • +1 (3 voturi)    
      ! (Marţi, 17 iulie 2018, 12:33)

      tudorr [utilizator] i-a raspuns lui Frankie

      Noi fiind un popor educat, cu industrie care duduie, exporturi garla si conducatori un psd care ne-a condus catre glorie in ultimii 30 de ani! AMIN!
  • +2 (2 voturi)    
    Ecologistii (Marţi, 17 iulie 2018, 12:44)

    Setalcott [utilizator]

    Asa, defrisati padurile amazoniene, in loc sa le dati CO2 pentru fotosinteza.
  • +1 (1 vot)    
    Ce obținem cu asta ? (Marţi, 17 iulie 2018, 14:16)

    Tescovin [utilizator]

    1. Foarte probabil prețul benzinei va crește.
    2. Pentru a răspunde cererii în creștere de biocombustibili, și mai multe terenuri agricole vor fi alocate rapiței, în dauna cerealelor și altor surse de hrană. Nu-i nimic, importăm grâu de la unguri...
    3. Tot eu trebuie să mă asigur, pe timpul meu și pe banii mei, că motorul mașinii e compatibil cu impurități precum siropul de rapiță, ceea ce producătorul nu zice nicăieri în cartea tehnică.
    4. După toate astea, în final vom avea un amestec combustibil care conține nu mai puțin de 92% combustibili fosili generatori de CO2 !

    Bine gândit !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică