Chile a inaugurat marţi prima centrală termică solară din America Latină în deşertul Atacama, cea mai uscată şi mai însorită din lume, un proiect care ar trebui să ajute ţara să atingă neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon la orizontul anului 2050, informează AFP și Agerpres.

Cerrado Dominador folosește saruri topite pentru a crea energie verdeFoto: HO / AFP / Profimedia

Într-o zonă circulară de peste 700 de hectare, 10.600 de oglinzi înconjoară un turn înalt de 250 de metri, al cărui vârf este ţinta razelor soarelui.

Un rezervor ce conţine săruri topite este astfel încălzit la peste 560 de grade pentru a produce abur care acţionează o turbină ce generează 110 megawaţi de energie electrică curată.

Această infrastructură este legată la o centrală fotovoltaică adiacentă, iar cele două oferă împreună un total de 210 megawaţi de energie regenerabilă.

Acest proiect, denumit "Cerrado dominador" are particularitatea de a putea opera 24 de ore pe zi, chiar şi în zilele neînsorite, deoarece sărurile topite generează energie timp de 17.5 ore.

Acest proiect al companiilor spaniole Abengoa şi Acciona a fost construit în apropierea municipiului Maria Elena, situat la aproximativ 200 de kilometri est de oraşul de coastă Antofagasta, în mijlocul deşertului Atacama, la aproximativ 3.000 de metri deasupra nivelului mării.

"Acest lucru ne va permite să economisim anual peste 600.000 de tone de emisii de CO2. Este echivalentul a ceea ce emit 300.000 de maşini într-un an", a declarat preşedintele chilian Sebastian Pinera la lansarea proiectului, a cărui construcţie a început în 2014.