Pandemia de coronavirus a aruncat economia mondială într-o recesiune brutală

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 8 aprilie 2020, 19:58 Economie | Finanţe


Brokeri la Bursa din New York
Foto: Rompres
Criza pandemiei de coronavirus a aruncat economia mondială într-o recesiune mai brutală și mai profundă decât se estima inițial, cu căderi vertiginoase ale creșterii economice, dar analiștii speră o relansare pentru anul viitor, scrie AFP.

Cu mai puțin de o săptămâna înainte de publicarea previziunilor Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru economia mondială, au apărut primele cifre care anunță o recesiune brutală.

Banca Franței a anunțat miercuri, într-o estimare, o cădere de circa 6% a PIB-ului francez pentru primele trei luni ale anului, cea mai slabă evoluție trimestrială de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În paralel, principalele institute economice germane au prevăzut că economia Germaniei, principala forță în Zona Euro, va cădea cu 9,8% în trimestrul doi al acestui an, cea mai gravă cădere de la primul calcul al datelor de creștere trimestrială, în 1970, și de două ori mai mare decât contracția din primul trimestrul 2009.

"Pe primele două trimestre ale anului, economia țărilor occidentale se prăbușește", spune Philippe Waechter, economist șef la Ostrum Asset Management, care se așteaptă ca Statele Unite să urmeze aceeași tendință ca principalele țări europene.

"Nu ne putem imagina cum pot scăpa Statele Unite de o recesiune profundă", a subliniat el, reamintind că atât California, "a cincea economie mondială, în fața Franței și a Marii Britanii", dar și New York, sunt supuse unor importante măsuri de carantină.

La rândul său, Organizația Mondială a Sănătății (OMC) la o criză a schimburilor comerciale "probabil superioară contracției comerțului provocată de criza financiară mondială din 2008-2009".

Directorul OMV, brazilianul Roberto Azevedo, a făcut apel miercuri la folosirea "tuturor potențialelor motoare" în fața "a ceea ce ar putea fi cea mai gravă recesiune sau cel mai serios revers economic din existența noastră".

Relansarea economică, anul viitor?


În acest context, previziunile de creștere avansate până în prezent de diferitele institute par complet depășite.

La jumătatea lunii martie, agenția de rating Moody's, spre exemplu, se aștepta încă pentru 2020 la o ușoară recesiune de -2% în Statele Unite, de -2,2% în Zona Euro și de -1,4% pentru Franța.

Evenimentele s-au precipitat însă cu expansiunea pandemiei care afectează acum din plin Statele Unite și cu măsurile de carantină luate de diferitele țări europene, care au frânat brutal consumul și producția.

Economistul șef al OCDE, Laurence Boone, a reamintit miercuri la France Inter că fiecare lună de carantină antrenează o pierdere de două puncte din PIB.

"Avem un nivel de producție care cade de ordinul -25 până la -30% în întreaga țară", a subliniat ea.

Creșterea mondială va fi cu atât mai dur lovită cu cât niciunul dintre motoare nu este scutit, nici Statele Unite, nici China, a doua economie mondială, nici țările occidentale, nici țările emergente, care sunt penalizate de degringolada cotațiilor petrolului și materiilor prime.

În aceste condiții, ne putem aștepta la o revenire a economiei anul viitor? Nu e sigur, notează Waechter.

"În 2021, putem spera la o creștere similară cu cea din trecut, dar va fi multă incertitudine", a subliniat el, referindu-se la o eventuală revenire a coronavirusului dacă nu este găsit un vaccin și la dificultățile de repornire a producției în uzinele care și-au încetat activitatea.

"Este foarte dificil de făcut scenarii", a recunoscut Boone. "Putem ieși parțial din carantină, dar dacă populația este puțin imunizată se poate să ne confruntăm cu un nou val al virusului și o nouă perioadă de carantină", a explicat ea.

Timo Wollmershäuser, de la institutul IfO, se arată mai optimist. Potrivit lui, Germania rămâne "bine plasată pentru a face față unei prăbușiri economice" și pentru "a găsi pe termen mediu nivelul de creștere care ar fi fost al său fără criză".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





5004 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Istoria in cicluri (Miercuri, 8 aprilie 2020, 21:08)

    ipolitic [utilizator]

    "In 1500, China was the largest economy in the world, followed closely by India, both with estimated GDP's of approximately $100 billion. France was a distant third at approximately 18 billion, followed closely by Italy and Germany. What is now the United Kingdom ranked 10th, at barely one quarter the output of France..."
    Sursa:
    https://www.newgeography.com/content/005050-500-years-gdp-a-tale-two-countries
  • +1 (1 vot)    
    Din nou fals (Joi, 9 aprilie 2020, 2:56)

    Setalcott [utilizator]

    De vina pemtru recesiune sunt isteria presei si masurile stahanoviste ale politcienilor.
  • 0 (0 voturi)    
    Peste citeva zeci de ani (Joi, 9 aprilie 2020, 10:01)

    mimiloi [utilizator]

    se va vorbi si se vor face studii despre experimentul chinez asupra economiei mondiale.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by