Problemele apar pentru că antreprenorii nu reacționează suficient de rapid atunci când apare o problemă și iau decizii de unii singuri, spune într-o discuție cu HotNews.ro Emmanuelle Inacio, practician în insolvenţă în Franţa, speaker la conferinţa „Mind your Business and Open your Mind”, organizată de CITR şi ZF. În Marea Britanie, gradul de reintegrare a companiilor aflate în insolvență este de 85%. În România, el nu trece de 35%. Pentru a ajuta mediul de afaceri, în Franţa există 60 de centre de informare, distribuite pe tot teritoriul ţării, în care antreprenorii stau de vorbă în fiecare joi cu specialişti în insolvenţă care le dau sfaturi și informații care să-i ajute.
Rep: Suntem în UE și probabil ar fi de dorit să existe o legislație armonizată la nivelul UE în materia insolvenței. Tentative au existat. În ce stadiu suntem și care sunt perspectivele de a armoniza legislația privind insolvența pe întreg teritoriul european? Unde se împotmolesc lucrurile?
Emmanuelle Inacio: Azi discutăm despre armonizarea legislației în materie de insolvență, lucru pe care l-am abordat și în prezentarea mea, dar eforturile de până acum au demonstrat că e imposibil de armonizat dreptul insolvenței câtă vreme nu armonizăm mai întâi mai întâi dreptul siguranței creanței (droit des sûretés). Aceasta determină rangul creanțelor. Azi avem pe de o parte o reglementare transfrontalieră care nu e foarte ambițioasă întrucât ea nu prevede decât care sunt procedurile, care e legea aplicabilă, și mai avem pe de altă parte aceasăa tentativă de a armoniza dreptul privind insolvabilitatea înainte ca debitorul să experienteze propriu-zis intrarea în dificultate, în insolvență. Pe scurt, avem și eșecuri dar și speranțe din acest punct de vedere.
Rep: Știu că aveți o privire de ansamblu asupra legislației privind insolvența la nivel european. Puteți să ne spuneți care sunt Statele care au cea mai dură legislație privind insolvența și care au cea mai laxă legislație în materie? Unde se află România în acest context?
Emmanuelle Inacio: Problema e că în unele state nu există posibilitatea debitorului de a-și negocia rambursarea datoriei. În Slovacia, Cehia, Ungaria sunt state în care nu există acest mecanism al negocierii în afara sistemului judiciar. Acolo nu există flexibilitatea care există în Marea Britanie, de exemplu. Și asta pentru că sistemul existent nu permite debitorilor de a veni cu propriile propuneri cu privire la reducerea datoriei.
Rep: Care sunt principalele cauze care generează insolvența unei companii în Europa și dacă ”modelul european” se potrivește și României?
Emmanuelle Inacio: Problemele apar pentru că debitorul nu reacționează suficient de rapid atunci când apare o problemă. E și o chestiune care ține de cultura fiecărui stat. Noi încercăm să favorizăm un mecanism care să pună în contact debitorii cu un corp de specialiști cu care aceștia să se consulte înainte ca starea de insolvență să apară. Când debitorii ajung în insolvență, de obicei e prea târziu pentru a se mai putea face ceva pentru ei. Comerțul, retailul în general, sunt peste tot sectoarele cele mai expuse insolvenței. E și un context al pieței- avem acum și concurența adusă de Internet.... Nevoile evoluează și ele, iar competiția e dură. Jucătorii din acest domeniu nu caută suficient specialiști cu care să se consulte și care le-ar putea da sfaturi despre cum ar putea evita intrarea în starea de insolvență....
Rep: Ce ar trebui să știe un manager pentru a evita intrarea în dificultate.
Emmanuelle Inacio: Să fie neapărat consiliat în procesul luării deciziilor. Să nu ia decizii de unul singur. Un avocat și un expert contabil sunt indispensabili.
Rep: Dar poate fi costisitor.
Emmanuelle Inacio: Da, așa este, dar vedeți, noi avem centre de prevenție și restructurare, după cum le spunem noi, care pun la dispoziție gratuit asemenea specialiști. Sunt peste 60 de asemenea centre în Franța, unde în fiecare zi de joi se organizează întâlniri între antreprenori și specialiști. Evident, totul se face respectând regulile confidențialității. Asta preconizează și Directiva pe care o pregătim - instituirea unui astfel de mecanism de alertă la care antreprenorii din întreaga UE să aibă acces.
Rep: Există politici publice sectoriale care ar putea adresa problema insolvenței într-un sector care generează un număr mare de asemenea cazuri? Care ar putea fi acelea?
Emmanuelle Inacio: UE a adoptat în 1990 o politică sectorială în domeniul turismului. Firmele de acolo au fost obligate să își despăgubească clienții în cazul intrării în insolvență. Dar de atunci, alte politici sectoriale nu au fost puse în aplicare. E și o chestiune juridică. Să nu intervenim nici în ceea ce privește dreptul creanțierilor și mai ales a celor garantați. Putem să ne imaginăm însă sectoare în care să intervenim: cel al transportului aerian, unde sunt multe companii care sunt la limita insolvenței. De asemenea, în sectorul agroalimentar am putea să ne gândim la astfel de politici sectoriale. Dar pentru UE acestea nu sunt deocamdată priorități, din păcate.
Au existat multe încercări în trecut de armonizare a legilor insolvenţei. În 1960, Comisia Europeană a cerut găsirea unei forme de armonizare, la care experţii au reflectat timp de 35 de ani.
În Europa avem astăzi 200.000 de afaceri în insolvenţă şi 1,7 milioane de oameni care îşi pierd locul de muncă în fiecare an.
