​Dați o căutare pe Google cu: „2018 va fi anul investițiilor”. Mai dați una: „2019 va fi anul investițiilor”. Ați văzut ce și cine apare la căutare pe primele poziții? N-au mai fost anii investițiilor, o arată datele oficiale. Câteva miliarde de lei în plus nu poți numi anul investițiilor. Abia ajung pentru repararea unor drumuri. Spitalele alea multe s-au amânat și ele.

HotNews.roFoto: Hotnews

O economie funcțională poate ajuta multă lume, în timp ce una nefuncțională, doar pe unii. Investițiile creează oportunități, în timp ce cheltuielile nejustificate - datorii neacoperite pe termen lung.

Dacă economia merge foarte bine, salariile aparatului de stat pot fi crescute la fel de bine. Da, au crescut, vedem cu toții, dar statul, prin mărirea acestora a făcut și viața mai scumpă, adică au crescut prețurile pentru toți. Suntem în topul inflației în UE. Salariile s-au dus în consum, așa a crescut economia, iar cum piața internă nu poate furniza pe măsura cererii, importurile au urcat mult. Datele arată că au crescut mult mai mult decât exporturile. Dar nu discutăm despre acest aspect aici, mai ales că acest subiect a tot fost abordat, iar datele oficiale o arată în fiecare lună.

Avem o economie funcțională pe consum. Suntem o piață de desfacere.

Revenind la investiții

Ideea Guvernului a fost ca prima data sa crească salariile, iar apoi sa urce și investițiile. Nu știu dacă s-au gândit mult asupra acestui aspect. Pai au cheltuit resursele pe salarii și au rămas mai puțini bani pentru investiții. În anul următor, în 2018 - "anul investițiilor", de unde bani pentru investiții? Ca deja se consumă multe resurse cu creșterile salariale ale bugetarilor, la care s-au mai adăugat creșteri. Înțelegem creșterile din zona educației și sănătății la acele niveluri, dar restul? Poate pentru restul era nevoie de o creștere ceva mai mică decât a fost. Mă refer la funcționarii publici.

Deci... iarăși fără investitii. Nici nu știu cum ar putea să fie altfel. Adică într-o galeată e tot bugetul pe care trebuie să-l împarți. Dacă dacă îți cresc toate cheltuielile cu salariile, îți rămân bani pe fundul găleții? Nu, ca vrei sa asiguri toate cheltuielile cu administrația și te mai și împrumuți, iar cu restul de bani împrumutați, faci și tu niște investiții.

Ce arată datele MFP

Cheltuielile pentru investiții ca procent din PIB, în ultimii ani, arată așa.

*Date MFP prelucrate de HotNews.ro

Ce ar mai fi de comentat pe acest grafic? Poate unii ar spune: "Da, dar nu sunt incluse și fondurile europene". Uite unul care include și fondurile europene.

Din punct de vedere al miliardelor, e vorba de o creștere, în 2018, de sub un miliard de euro, dacă scoatem fondurile europene. O sumă nesemnificativă, când vorbim de „anul investițiilor”. Bineînțeles, dacă introducem și programele de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, atunci e vorba de un plus de circa 1,6 miliarde euro, comparativ cu 2018.

Măcar dacă întreg deficitul bugetar mergea pe cheltuilelile de investiții, tot era bine. Dacă ne uităm la deficitul bugetar pe cash, vedem că anul trecut, spre exemplu, valoarea cheltuielilor de investiții este sub deficit cu aproape 3,5 miliarde lei. În 2014, 2015, 2016 raportul era invers: investițiile, mai mari ca deficitul. Tot sume mici, dar un buget sustenabil.

Anul 2019 și „bomba cu ceas” din 2020

Ajungem acum la anul în care ne aflăm – 2019. Potrivit datelor MFP, cheltuielile pentru investiții însumau, la jumătatea anului, 7,8 miliarde lei, cu circa 800 milioane lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Suma e, în continuare, mică. Vorbim de lei, nu de euro. Să vedem cum va arăta la finalul anului că aici mai e un aspect: au crescut pensiile cu 15% de la 1 septembrie, deci un plus de 800 milioane lei pe lună, ceea ce mănâcă din banii disponibili de investiții. Până la urmă, pensiile trebuie plătite, așa funcționează sistemul. Și noi vom ajunge la pensie, nu la 40 de ani ca unii mai „șmecheri” care au lucrat la stat, dar vom ajunge, iar cei tineri, mai puțini, vor trebui să ne susțină. Măcar dacă le-am lăsa niște investiții în spate, de care să se folosească.

Totuși, anul ăsta mai merge cum mai merge. Mă întreb încă, cred ca se întreabă și alții: Oare cum vor putea fi susținute creșterile de pensii în 2020? Vorbim de o majorare a punctului de pensie cu 40%. E uriașă. Pare ireală. Cum vor mai rămâne bani de investiții?

Se vor chinui să răspundă la întrebare cei care vor veni la guvernare. Eu cred că vor micșora majorarea. Probabil creșterea va fi tot 15%, ca anul acesta. Momentan, e o bomba cu ceas. Dacă e lăsată să explodeze la adevărata ei amploare, putem spune „Adio” investițiilor. E clar că în buget nu mai rămâne nimic, nu că ar mai fi ceva.

Un grafic cu cheltuielile de personal, pentru a înțelege salturile

În concluzie:

Faceti puțina liniște, vă rog, că urmează sa auzim ca la anul se vor face investitii: spitale, drumuri, miliarde de lei ce se vor cheltui. 2020 va fi anul investițiilor. La fel au fost anunțate 2018 și 2019. N-a fost să fie, dar 2020, în mod sigur. Glumesc, bineînțeles.