Fost ministru de finanţe austriac, condamnat la opt ani de închisoare pentru privatizarea frauduloasă a 60.000 de apartamente de stat
Tribunalul penal din Viena a stabilit că fostul ministru a "sugerat" unui grup privat de investitori ce sumă să propună în ofertă pentru a câştiga la licitaţie un contract de dezvoltare imobiliară, făcându-se astfel vinovat de abuz de încredere.
Curtea a mai stabilit şi că investitorii au plătit către mai mulţi asociaţi ai lui Grasser care au acţionat ca intermediari şi consultanţi în procesul de privatizare din 2004 nu mai puţin de 9,6 milioane de euro, adică 1% din valoarea de 961 milioane a contractului.
Conform actului de acuzare, fostul ministru a depus la o bancă din Austria suma de 500.000 de euro, asociată de procurori cu comisioanele plătite de investitori.
Cel puţin alţi doi coacuzaţi din ceilalţi şapte implicaţi în acest caz au beneficiat de aceste comisioane ilegale, fondurile fiind transferate ulterior în Liechtenstein.
Karl-Heinz Grasser a afirmat iniţial că soacra sa l-a rugat să aducă banii respectivi din Elveţia în Austria, dar tribunalul a estimat că versiunea sa nu este plauzibilă şi l-a găsit vinovat de asemenea de falsificarea de dovezi.
Doi asociaţi ai lui Grasser şi manageri ai grupului de investitori au primit la rândul lor pedepse cu închisoarea.
Potrivit experţilor, locuinţele implicate în privatizare, aparţinând societăţii publice Buwog, erau situate în principal în Viena şi au fost vândute cu un preţ mediu de circa 16.000 euro fiecare, în realitate valorând dublu. Grasser a negat faptele şi a anunţat că va face apel.
Cazul a fost prezentat de media austriece drept cel mai răsunător din acest stat prosper din Europa centrală, notează AFP.
Karl Heinz Grasser a fost ministru al finanţelor între 2000 şi 2007. În 2003, a plecat din Partidul Libertăţii al lui Jorg Haider.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
asta doar a trecut 500 mii EUR in punga din Elvetia in Austria, spaga pt privatizare a 60 mii de apartamente
asa-i ca simtiti mentalul de iobag? coruptilor, ce sunteti...simtiti-va inferiori...ca asta v-au spus mereu vesticii sa aiba justificare cand va fura si pe voi....csfc...ncsf...sluga ramane sluga indiferent