Programul IMM Invest se va transforma dintr-un vehicul cu menirea de asigura un colac de salvare imediat într-un instrument care să asigure clienţilor sursa de investiţii pentru creştere sustenabilă, a declarat, miercuri, Bogdan Speteanu, director executiv Produse Corporate în cadrul BCR, citat de Agerpres. "Cred că aceasta va fi principala diferenţă dintre 2020 şi 2021. Din punct de vedere al nostru, dar nu numai al nostru, cred că şi al partenerului, şi anume Fondul de Garantare, vedem o eficientizare a fluxurilor şi a proceselor. Ceea ce ne aşteptăm, ca anul acesta lucrurile să se desfăşoare cu mai multă rapiditate, astfel încât banii să ajungă mai repede către clienţi", a spus Bogdan Speteanu. El a participat la o conferinţă organizată de Banca Comercială Română şi FNGCIMM, privind noutăţile programului IMM Invest în 2021 şi rezultatele obţinute anul trecut.

Bogdan SpeteanuFoto: captura tv

La eveniment, reprezentanţii BCR au prezentat rezultatele unui studiu dedicat programului IMM Invest, care expune efectele pandemiei asupra derulării activităţii şi provocările cu care s-au confruntat IMM-urile, dar şi impactul accesării creditelor pentru capitalul de lucru şi a celor pentru investiţii. Studiul a fost realizat cu sprijinul antreprenorilor care au ales BCR ca bancă parteneră în cadrul programului IMM Invest.

Rezultatele indică faptul că problemele cele mai mari cu care aceştia s-au confruntat în ultimul an au ţinut de scăderea comenzilor, de teama angajaţilor privind pandemia şi nevoia menţinerii unui mediu de muncă sigur şi sănătos, dar şi de dificultatea de a susţine atât costurile fixe, cât şi pe cele variabile, pentru furnizorii de materii prime.

Datele din studiu evidenţiază planurile antreprenorilor în 2021, care includ dezvoltarea strategiei de e-commerce şi prezenţă online, investiţiile în extinderea afacerii şi îmbunătăţirea promovării. De asemenea, studiul arată adeziunea mediului de business la faptul că adaptarea afacerilor la contextul pandemic s-a realizat prin dezvoltare de noi produse şi servicii, dar şi prin integrarea activităţii în mediul online.

"Ne preocupă sănătatea financiară şi starea de bine a clienţilor şi, de aceea, am realizat un studiu dedicat IMM Invest, prin care am vrut să aflăm nu doar provocările din business, ci şi impactul emoţiilor trăite în ultimul an. 2020 ne-a arătat tuturor rezilienţa antreprenorilor şi a mediului de business din România, care au găsit soluţii pentru a-şi proteja sau chiar creşte afacerile. După un an în care cuvintele de bază au fost sănătatea, digitalizarea, eficienţa şi colaborarea, suntem mai conectaţi şi, prin urmare, mai puternici şi privim cu optimism către viitor. Ne bucurăm că am făcut echipa împreună, că am ajutat la salvarea cât mai multor locuri de muncă şi ne continuăm misiunea de a oferi soluţii de sprijin pentru clienţii noştri. Lansăm astăzi noul ghid practic IMM Invest 2021 şi reconfirmăm angajamentul de a oferi tuturor antreprenorilor îndrumare din partea echipei BCR, indiferent dacă vor primi credit sau nu", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română, potrivit unui comunicat de presă.

Datele din studiul BCR oferă o mai bună înţelegere a mediului antreprenorial şi a măsurilor aplicate în contextul pandemiei pentru susţinerea afacerilor:. Astfel, 96% dintre clienţi microîntreprinderi şi 97% dintre clienţii IMM au spus că au acordat mai multă atenţie educaţiei pentru sănătate în interiorul companiei; 95% dintre clienţii micro au acordat o mai mare atenţie gestionării costurilor: 46% dintre aceştia au eficientizat costurile cu materialele de producţie, 31% au tăiat din zona de utilităţi şi 28% dintre ei au redus din costurile de marketing.

Conform studiului, 92% dintre clienţii IMM s-au preocupat de o mai bună gestionare a costurilor, 36% eficientizând zona de costuri de materiale de producţie, 34% reducând costurile de utilităţi şi 28% dintre ei operând tăieri din bugetul de marketing; 64% dintre clienţii micro şi 61% dintre respondenţii clienţi IMM s-au orientat spre noi parteneriate, atât cu furnizorii de servicii, cât şi în ceea ce priveşte interacţiunea cu băncile şi statul pentru accesare de fonduri.

În ceea ce priveşte percepţia despre programul IMM Invest, companiile care au accesat fondurile au declarat că aveau nevoie de ele pentru salvarea afacerilor, 22% dintre respondenţii clienţi microîntreprinderi declarând că ar fi avut nevoie de o sumă în plus, ce variază între 2.000 euro şi 20.000 euro, în timp ce 17% dintre clienţii IMM aveau nevoie de o extra sumă, între 51.000 euro şi 150.000 euro pentru plăţi, investiţii şi capital de lucru.

Studiul BCR a fost realizat pe un eşantion de 207 clienţi, microîntreprinderi şi IMM-uri, iar culegerea datelor s-a realizat în două etape: într-o cercetare cantitativă, care s-a desfăşurat în perioada decembrie 2020 - ianuarie 2021, la care au participat 59 de clienţi IMM-uri şi 148 de clienţi microîntreprinderi, şi printr-o cercetare calitativă, în perioada februarie-martie, la care au luat parte 123 de companii, 31 de IMM-uri şi 92 de microîntreprinderi, dintre cele care au participat şi la cercetarea cantitativă.

În 2020, în cadrul programului IMM Invest, BCR a acordat finanţări în valoare totală de 1,24 miliarde de lei pentru 1.810 companii - 1.190 microîntreprinderi şi 620 IMM-uri. Majoritatea creditelor au fost acordate pentru capital de lucru, sectoarele susţinute fiind comerţ (23%), construcţii şi materiale de construcţii (13%), transport (12%), producţie (10%), produse de consum (10%), servicii (8%), HoReCa (4,6%).

Programul IMM Invest permite afacerilor mici şi mijlocii afectate de criza COVID-19 să îşi asigure lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea de credite/linii de credit garantate de către statul român prin intermediul Fondului Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Reports