[P] Capital Plan sau cum îți crești independența financiară prin investiții inteligente

de     Smile Media
Joi, 17 iunie 2021, 9:28 Economie | Finanţe & Bănci


Așa e și-n investiții. Cu soluțiile de inteligență financiară de la BCR, investești automatizat, de la 100 de lei lunar, în fonduri de investiții administrate de profesioniști. Prin Capital Plan
Foto: BCR
​​Banii sunt un instrument care ne ajută să ne dezvoltăm, fie că îi alocăm perfecționării și continuării studiilor, achizițiilor importante sau pentru a ne spori confortul personal la pensie. De aceea, este important să facem alegeri financiare inteligente și să ne creștem gradul de educație financiară, iar o variantă simplă prin care ne putem consolida independența financiară poate fi dezvoltarea unui portofoliu de investiții, în care sumele relativ mici, pe care le investim lunar, constant, se pot transforma în sume mari, care cumulează și randamente.

Să investim e mai ușor decât credem, iar posibilitatea de a ne urma cele mai îndrăznețe visuri ne este mai la îndemână decât pare. În acest sens, BCR vine în ajutorul clienților prin Capital Plan, un serviciu care susține construirea independenței financiare în timp, prin investirea periodică în fonduri mutuale a unor sume mici. Altfel spus, un fond mutual este o formă de asociere prin care un grup de oameni pune la un loc sume de bani mai mici, ca să obțină avantajele sumelor mari de bani.

Capital Plan se poate activa în orice sucursală BCR. Mai departe, clientul este cel care alege unul sau mai multe fonduri în care investește, setează suma lunară care este debitată automat din contul curent desemnat și decide ziua debitării sumei. De reținut este faptul că suma lunară de investit într-un fond nu poate fi mai mică de 100 RON sau 20 EUR, iar activarea, modificarea și anularea serviciului Capital Plan sunt gratuite. Sumele sunt plasate în diferite fonduri mutuale administrate de experții (SAI) Erste Asset Management România, pe baza unor analize amănunțite, cu scopul de a obține câștiguri de capital pentru investitorii fondului.

Serviciul Capital Plan poate fi activat, spre exemplu, pe câteva fonduri mutuale de investiții:
  • Fonduri de obligațiuni, cu o perioadă recomandată de investire între 6 luni și 3 ani și cu un comision de subscriere de maximum 0,2%.
  • Fonduri diversificate, cu o perioadă recomandată de investire de minimum 3 ani și cu un comision de subscriere de maximum 1%.
  • Fonduri de acțiuni, cu o perioadă recomandată de investire de minimum 5 ani și cu un comision de subscriere de maximum 2%.
Ce este important de menționat, pentru că fiecare dintre noi este interesat de riscuri și de câștiguri, este normalitatea volatilității piețelor financiare. Aici intervine legătura dintre investitor și consultantul său, care are ca punct de plecare încrederea și profesionalismul, pe lângă o bună documentare și o informare permanentă asupra evoluției pieței. Investitorii trebuie să fie pregătiți în avans pentru creșterea sau scăderea prețului investițiilor și să știe că, cel mai adesea, scăderile de piață reprezintă o oportunitate de a cumpăra și nu un motiv pentru a vinde. De altfel, investitorii dezvoltă întotdeauna o perspectivă pe termen lung, fără a aștepta rezultate peste noapte, fiind conduși de răbdare și cunoaștere.

Trebuie semnalat și faptul că toate fondurile mutuale administrate de Erste Asset Management România au activitate continuă, fiind deschise. Asta înseamnă că realizarea investiției, precum și retragerea din investiție pot avea loc oricând.

De asemenea, investitorii trebuie să aibă în vedere că fondurile mutuale nu sunt produse de economisire, produse bancare și nici investiții directe la bursă, iar performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța lor viitoare; din acest motiv investitorii trebuie să citească întotdeauna prospectul de emisiune, înainte de a investi.

Dacă ești una dintre persoanele care își dorește să dobândească un grad ridicat de cultură investițională, atunci Capital Plan ți se adresează și ție. Intră pe site-ul BCR pentru mai multe detalii și programarea vizitei în cea mai apropiată sucursală a băncii.
  • Acest material are caracter pur informativ și nu reprezintă o recomandare pentru produse de investiții în instrumente financiare sau o ofertă pentru a contracta produsele sau serviciile de investiții financiare la care acest material se referă.
  • Pentru subscrierea de unități de fond prin intermediul BCR este necesară semnarea unui contract de prestări servicii de investiții financiare cu Banca.
  • BCR nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la randamentele portofoliului de instrumente.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1232 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by