Consider vaccinurile un mare triumf al științei moderne și sunt consternat când îi văd pe cei care contestă știința modernă, susține profesorul Daniel Dăianu. Potrivit acestuia, există un curent puternic împotriva științei moderne, așa cum există împotriva vaccinurilor. „Sunt unii, poate că exagerez, care consideră că anumite achiziții ale științei și tehnologiei moderne sunt arme diavolești. (Uite n.r.) unde se poate ajunge”, a afirmat el.

Daniel DaianuFoto: Agerpres

• Așa cum în secolele XIX, XX a existat lupta între cei care credeau în știința modernă și cei care nu credeau, evoluționiști, creaționiști, acestea au reverberații și în discuția privind rolul științei moderne și dacă are sens să credem în vaccinuri.

„Avem societăți facturate, divizări, fracturi care au o istorie mai îndepărtată. Noi, ca economiști, știm ce a însemnat marea moderație cu inflație foarte mică, creștere economică. Acea combinație oculta, de fapt, inegalități în creștere în societate”, explică profesorul.

Potrivit acestuia, când toate bărcile se ridică, lucrurile par să meargă bine pentru toată lumea.

„Uite că acum avem o suită de crize. Parcă suntem într-o perioadă de gestionare. Dacă ești responsabil, înțelegi că trebuie să gestionezi, să nu lași lucrurile să se desfășoare de la sine. Cel care are mandat să gestioneze treburile publice, trebuie să o facă cu mare responsabilitate. Să iasă din logica strictă a puterii”, a afirmat Dăianu.

Ca un sportiv, spune el, omul obosește și după câteva luni, darămite după un an și ceva, nefiind la vedere sfârșitul, în cazul de față, al pandemiei.

• Perioada este tulbure. Chiar dacă facem sport, chiar dacă ne permite televiziunea să ne dea acest artificiu de viață culturală, noi ne desocializăm. Oameni în vârstă, adolescenți, copii, suntem captivii acestor tehnologii dar ele pot să fie foarte înșelătoare. Omul este o ființă socială. Animalul nu este, pentru că el nu are rațiunea pe care o are omul.

Ironie extraordinară: țările care nu sunt în Schengen au cea mai scăzută rată de vaccinare

E a spus că a citit într-o publicație europeană că Bulgaria și România sunt la coada UE în privința ratei de vaccinare și se dau acolo unele explicații. Între ele: fake news, divizarea între vaccinați și non-vaccinați.

„Eu sunt un adept fără rezerve al vaccinării. Consider că este singura modalitate de a ieși la liman. Din păcate nu poți să rezolvi problemele în societate prin decret, deși poți să spui că lupta contra pandemiei este ca un război „sui generis” în care trebuie să adopți și măsuri foarte radicale”, spune el.

• Explicațiile care erau furnizate în acest cotidian evocau ca variabile cam tot ceea ce este vehiculat în toată Europa. Rămâneai în ultima instanță cu întrebarea legitimă: De ce noi suntem?

• Nu vedem o ironie extraordinară? Exact țările care nu sunt în Schengen, România și Bulgaria, sunt țările cu de departe cea mai scăzută rată de vaccinare.

„Există un parametru acolo, care e tot variabilă: încrederea. Se pare că ceea ce a făcut ca noi să fim atât de jos, și bulgarii, poate și alte țări, este slăbiciunea instituțională și lipsa de încredere”, a precizat Daniel Dăianu.

• Întotdeauna am avut o reacție vehementă față de cei care blamează oamenii în general: oamenii sunt vinovați, că sunt inculți, unii spun că sunt proști, alții că sunt în mediul rural, adică poporul e vinovat. Aceasta este o teză foarte periculoasă. Este un auto blam, mai ales dacă ești la guvernare. Când ești comentator, poți să spui așa ceva.

• Ne izbește un șoc, ne mai izbește încă unul și tot așa. Avem de gestionat o suită de crize.