​Teoria absurdului Vulcanii care pot destabiliza Europa Devenit șeful PNL, Cîţu anunţă creşteri de pensii, salarii şi alocaţii ale copiilor de la 1 ianuarie Am stat la coadă la benzină la Londra, pe fondul crizei de șoferi de aprovizionare cu carburanți Contraselecția în PNL, Congresul fake și ce urmează Peste jumătate dintre consumatorii de electricitate și 90% dintre cei de gaze vor avea facturi compensate Referendum în Berlin pentru exproprierea celor care deţin mai mult de 3.000 de locuinţe: 240.000 de apartamente ar putea fi răscumpărate de stat Mașina personală rămâne principala preferință pentru mobilitate. Platformele alternative rămân un concurent destul de limitat pe termen lung Premierul Cîțu, adevăratul Orban al României Pandemia de intervenționism Rețetele europene de producție a electricității, la startul ”Fit for 55”: România – una dintre cele mai echilibrate.

Business reportFoto: Colaj foto

​Teoria absurdului. Inca de la infiintarea sa in 1948, Israelul a avut un obiectiv care a fost considerat vital pentru consolidarea sa intr-o mare araba ostila: cresterea demografica sustinuta. Iar pentru atingerea acestui obiectiv, orice mijloace posibile au fost utilizate, ignorand eventualele riscuri colaterale. Este de notorietate politica de imigratie extrem de permisiva, care a condus la intrarea in Israel a aproximativ 1 milion de emigranti evrei din fosta Uniune Sovietica. Astfel, a fost creata o comunitate rusofona puternica, care astazi, cu 15% din populatia totala, reprezinta cea mai numeroasa minoritate. Riscul pe care Israelul a fost dispus sa si-l asume astfel a fost acela al crearii unui clivaj cultural si informational care astazi se poate observa pe alocuri cu ochiul liber. Televiziunile de stat rusesti sunt foarte populare in randul comunitatii rusofone, care devine astfel tinta a mesajelor promovate de oficialii rusi. Limba rusa este invatata de la varste fragede in familie si apoi utilizata de adulti in viata de zi cu zi. Iar preferinta pentru comunicarea in rusa poate merge atat de departe, incat un prieten medic-chirurg a trebuit sa intervina autoritar intr-o sala de operatii in care personalul medical incepuse sa comunice doar in rusa pe tema interventiei in curs de desfasurare, scrie Radu Crăciun pe blogul personal.

Vulcanii care pot destabiliza Europa. Pe 20 septembrie, locuitorii și turiștii de pe insula La Palma, din arhipelagul Canare, s-au trezit cu o imagine pe cât de spectaculoasă, pe atât de înfricoșătoare: vulcanul Cumbre Vieja, care acoperă cea mai mare parte din insulă, a erupt în cinci puncte, de-a lungul unei fisuri, după o săptămână de activitate seismică aproape permanentă. Autoritățile au fost forțate să evacueze mii de localnici și turiști din cauza activității vulcanice. Erupții vulcanice au loc relativ des, chiar și în Europa, însă doar unele dintre ele creează inconveniente majore. De plidă, acum un deceniu, o erupție a unui vulcan minor din Islanda a dat peste cap traficul aerian din toată Europa. Aceste situații arată că Europa poate fi la mila acumulărilor de magmă, chiar dacă marile lanțuri vulcanice de pe planetă sunt situate departe de continent, scrie mindcraftstories.ro.

Devenit șeful PNL, Cîţu anunţă creşteri de pensii, salarii şi alocaţii ale copiilor de la 1 ianuarie. Florin Cîţu a anunţat că de la 1 ianuarie 2022 vor creşte pensiile, salariul minim şi alocaţiile copiilor, subliniind că îşi doreşte ca astfel de creştere să se producă la începutul fiecărui an calendaristic. „Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, afirmă premierul, potrivit News.ro. „De la 1 ianuarie şi pensii şi alocaţii, toate cresc de la 1 ianuarie, şi salariul minim. Şi aşa trebuie să se obişnuiască românii: de la 1 ianuarie, în fiecare an, veniturile acestora – pensii, alocaţii, salariul minim – cresc de la 1 ianuarie. Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă la Antena 3. Acesta a adăugat că majorarea „întotdeauna va fi mai mult decât inflaţia, ţinând cont şi de o creştere economică”, scrie Newsweek.ro.

Am stat la coadă la benzină la Londra, pe fondul crizei de șoferi de aprovizionare cu carburanți. Un număr redus de benzinării din Marea Britanie s-au închis din lipsa aprovizionării, iar guvernul a făcut apel la populație să nu cumpere în panică. Lipsa carburanților se datorează crizei de șoferi, cauzată de pandemia de Coronavirus și Brexit. Ora 10:30. Stau la coadă la o benzinărie BP din nordul Londrei, cu șapte pompe funcționale. Am numărat circa 20 de mașini care stau la coadă, prețul unui litru de benzină cu cifra octanică de 95 fiind de 1,339 Lire sterline (1,565 Euro, 7,746 Lei, 32,42 MDL). Mai devreme trecusem pe lângă o benzinărie Tesco unde prețul era 1,275 Lire, dar coada era mai mare. Cele două lanțuri de benzinării au fost cele mai afectate de lipsa acută de șoferi de camioane cisternă care aprovizionează aceste stații și au fost nevoite chiar să închidă un număr redus de benzinării, scrie RFI.

Contraselecția în PNL, Congresul fake și ce urmează. Președintele Iohannis pare să fie singurul câștigător al Congresului PNL, fiindcă guvernarea noului lider liberal Cîțu stă deocamdată sub semnul crizei, iar partidul a pierdut ocazia să facă o selecție meritocratică. De fapt, liberalii ratează singurii patru ani de posibilă stabilitate din ultimii 15 ani, pentru că după decalarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare, România a avut câte un scrutin la fiecare doi ani. PNL a ratat, de asemenea, ocazia să-și aleagă cel mai bun lider în funcția supremă din partid, lăsându-l din nou pe Klaus Iohannis să hotărască, așa cum a făcut la primul său mandat, când a propulsat-o pe Alina Gorghiu în funcția de președintă a liberalilor (2014-2016). E o ecuație relativ similară, fiindcă nici ea nu avea rezultate politice concludente sau calități speciale, care să o ducă atât de sus. Democrația de partid a fost mimată și în cazul lui Florin Cîțu, după modele moștenite dinainte de 1989, când, deși aveau loc alegeri, numirile veneau de sus în jos, scrie DW.

Peste jumătate dintre consumatorii de electricitate și 90% dintre cei de gaze vor avea facturi compensate. Soluția pe termen mediu și lung la actuala explozie a prețurilor. Peste jumătate dintre consumatorii casnici de electricitate și aproximativ 90% dintre cei de gaze naturale vor beneficia de compensarea discutată la acest moment la nivelul autorităților, care va dubla, pentru o perioadă de 6 luni, subvențiile acordate consumatorului vulnerabil, este mesajul transmis, în emisiunea Ora de Profit.ro, difuzată la Prima TV, de vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege. De această compensare, acordată până la un consum mediu lunar de până la 200 KWh, vor beneficia, potrivit calculelor ANRE, 5 milioane din cele 9 milioane de consumatori casnici. În cazul consumatorilor de gaze naturale, unde limita este de 1.200 mc, 90% din aceștia (3,7 milioane) vor putea primi compensarea care în prezent se discută în Guvern, susține Nagy-Bege. Aceste compensări vor fi aplicate pe o perioadă limitată, pe 6 luni, perioadă în care, susțin specialiștii, piețele angro de energie electrică și de gaze naturale se vor calma, a adăugat vicepreședintele ANRE, citat de profit.ro.

Referendum în Berlin pentru exproprierea celor care deţin mai mult de 3.000 de locuinţe: 240.000 de apartamente ar putea fi răscumpărate de stat. Locuitorii din Berlin votează duminică pe acelaşi buletin de vot pentru succesorul Angelei Merkel şi pentru exproprierea marilor proprietari de locuinţe, în contextul în care mai mult de jumătate dintre germani stau cu chirie, iar chiriile s-au dublat din 2009 încoace. Locuitorii din oraşul-stat vor decide dacă Berlinul ar trebui să-i exproprieze pe aşa-numiţii „mega-proprietari”. În caz afirmativ, legea va fi unul dintre cele mai radicale răspunsuri europene la îmbogăţire şi la creşterea preţului locuinţelor, ducând la redarea în circuitul social a circa 240.000 de apartamente, scrie Euronews. Chiriile au explodat în Berlin Campania pentru referendum, denumită „Expropriaţi Deutsche Wohnen”, după numele uneia dintre cele mai mari companii imobiliare din Germania, reflectă frustrarea şi neputinţa chiriaşilor dintr-un mare oraş. Cândva una dintre cele mai accesibile capitale din Europa, explozia chiriilor a transformat Berlinul într-un simbol al problemelor tot mai frecvente cu care mediul urban se confruntă în privinţa preţului locuinţelor, scrie Adevărul.

Mașina personală rămâne principala preferință pentru mobilitate. Platformele alternative rămân un concurent destul de limitat pe termen lung. Mașina personală va rămâne în topul preferințelor pentru mobilitate ale consumatorilor din Uniunea Europeană ca urmare a pandemiei. Specialiştii spun că modalitățile alternative își vor reveni pe termen mediu și lung, cel mai puternic avans fiind estimat pentru platformele de car sharing și închirieri, potrivit raportului ”The 2021 Digital Auto Report”, realizat de strategy&, departamentul de strategie globală din rețeaua PwC. Îmi e aproape imposibil să îmi imaginez azi, când oraşele noastre trec în zona roşie unul după altul, cum se poate asigura siguranţa sanitară în automobilele folosite pe system car sharing. În ceea ce le priveşte pe cele închiriate, acolo totul e în regulă, compania care prestează acest serviciu ocupându-se de latura dezinfectării, scrie FinEco24News.

Premierul Cîțu, adevăratul Orban al României. Învingător prin orice mijloace în lupta cu Ludovic Orban, libertarianul Florin Cîțu dă semne tot mai mari că a apucat-o deja pe drumul de la democrat la autocrat pe care se plimbă alt Orban, Viktor, de peste un deceniu. Și nu oricum, ci cu binecuvântare și chiar presiune de la Cotroceni. În acest moment, președintele Iohannis are pohta ce-a pohtit atât amar de vreme, de când românii l-au preferat ca președinte în locul lui Victor Ponta, apoi în locul Vioricăi Dăncilă. Ține cu o mână fermă de hățuri Partidul Național Liberal, avându-l pe Cîțu drept bici care va pocni la orice zvâcnitură din poignet. Toți liberalii de marcă au fost aduși la ordin – care prin momeli, care prin amenințări, iar disidenții din jurul lui Orban nu-și vor dinamita prea devreme accesul la borcanul cu miliarde de tone de miere doar de dragul orgoliilor sau a loialității. UDMR va rămâne alături de același borcan cu bani tot cel puțin doi ani, amușinând miesmele care vor veni în tot acest timp dinspre PSD, un partid care e solid doar aparent – în fapt, plăcile tectonice de acolo au amuțit doar temporar. AUR, țepușa de care avea nevoie Iohannis să-i șantajeze pe cei de la USR PLUS, poate fi ținut într-un procent acceptabil în tot acest timp, că doar băieții ăia n-au ajuns de capul lor pe scena politică, potrivit PressOne.

Pandemia de intervenționism. Istoria nu se repetă, dar rimează. Din când în când asistăm la o ascensiune a etatismului, a ideii că doar recurgerea la forță politică, la intervenția agresivă a guvernului poate rezolva problemele cu care se confruntă societatea. Aceasta stau lucrurile când se produce vreo criză. Parafrazând vechiul dicton „Războiul este sănătatea statului”, putem spune “Criza este sănătatea intervenționismului”. În momente de criză înfloresc ideile colectiviste, fasciste sau socialiste, presupunerea că libertatea nu mai slujește binele general și că acesta poate fi atins doar prin acțiunea politică. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în criza economică din anii 1930 cunoscută sub numele de Marea Depresiune. Marea Depresiune a reprezentat terenul fertil pentru creșterea ideilor socialiste. Economia de piață liberă și-a atins limitele – s-a spus. Într-un timp foarte scurt ideologia dominantă s-a schimbat drastic. Economistul John Maynard Keynes, apostolul ieșirii din criză prin intervenționism, a devenit cel mai cunoscut economist din secolul XX, iar ideile sale au ajuns să fie atât de larg îmbrățișate încât un coleg de breaslă a spus la un moment dat: „Suntem cu toții keynesieni acum.”, scrie project-e.ro.

Descoperirea Reporter de Iași la Școala de Arte: 4 pile angajate de Baba de la firma proprie. Operațiunea „Ciolanul”, noul film DNA.

* Toate concursurile organizate, în acest an, în mandatul lui Vlad Baba de la Școala Populară de Arte Titel Popovici”, au fost trucate

* Baba, care este managerul acestei Școli finanțate de Consiliul Județean, și-a angajat „la stat” subordonații „de pe privat” în urma unor concursuri secretizate

* Andreea Elena Popovici și Andrei Nasser au făcut parte din echipa de producție a unei emisiuni TV pe care Baba a realizat-o timp de mai mulți ani. Mihaela Cucoradă a fost contabila firmelor deținute de același Baba

* Un actor amator din Buhuși a ajuns muncitor la Școala de Arte în mandatul actualului manager. După o lună, „muncitorul” juca în producția unui film realizat pe Youtube de o firmă a lui Baba

* Pus în fața acestor dezvăluiri, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, cel care l-a numit în funcție pe Baba printr-un artificiu administrativ, spune acum: „Am încredere în actul de justiție că va clarifica situația”

* Managerul Baba nu a răspuns întrebărilor

Citește continuarea pe ReporterIS.ro

Rețetele europene de producție a electricității, la startul ”Fit for 55”: România – una dintre cele mai echilibrate. Țările Uniunii Europene au pornit în cursa tranziției la energia verde cu o mare varietate a rețetelor de producție de electricitate. Varietatea prea mare face dificilă aplicarea politicilor Comisiei Europene. După ce a pronunțat „decesul energetic” al cărbunelui, la care multe țări nu pot renunța ușor, Comisia Europeană aplică o politică de descurajare a investițiilor în producția de electricitate din gaze naturale și în centrale nucleare. Or, ponderile acestor ultime două resurse sunt mari și foarte mari nu numai în producția țărilor UE din Est, ci și în țări din Vest cu un cuvânt greu de spus în politicile europene. Producția de electricitate a Ungariei, de pildă, este dependentă de gazele naturale în proporție de 25% din total, dar cele mai mari ponderi sunt în Vest. Gazele se află la originea majorității producției de electricitate produsă în Țările de Jos (Olanda, 59%) și Italia (50%), care au acces la mari resurse (din Marea Nordului și din nordul Africii). Spania contează pe gaze pentru 29% din producția sa de electricitate, scrie cursdeguvernare.ro.