Suntem într-un proces de răcire a economiei, în care consumul privat scade, populația încercând să controleze cât mai mult apetitul de a face cumpărături. Petrecerea s-a cam terminat iar acum fiecare ține strâns portofelul în așteptarea unor vremuri viitoare mai complicate.

Muncitori punand un cablu optic subacvaticFoto: J Marshall - Tribaleye Images / Alamy / Alamy / Profimedia

Partea proastă în această evoluție este că abținându-se de la a cumpăra cum făcea odată, managerii firmelor văd cum lună de lună vânzările scad, această fiind (după discutabilele măsuri fiscale asumate de Guvern) a doua mare preocupare a oamenilor de afaceri.

Lipsa forței de muncă a coborât în topul îngrijorărilor, dar s-a triplat ponderea celor îngrijorați de lipsa capitalului de lucru.

„Vedem că asta e o problemă care începe să apară”, spune Andrei Cionca, CEO al Impetum Group, autorul studiului Confidex prin care măsoară încrederea în economie a managerilor români. „Economia României pare că este decuplată de evenimentele mari, gepolitice...Nu ne îngrijorează, de exemplu, recesiunea din vestul Europei”, mai precizează Cionca.

Potrivit acestuia, situațiile critice pe care le văd managerii români sunt legate de solicitările de creșteri salariale, de scăderea profitului și nevoia de finanțare sau acumularea de datorii. „42% dintre manageri cred că vor urma niște acumulări de datorii în propria lor companie din cauza setului de măsuri fiscale asumate de Guvern”, mai explică Andrei Cionca.

Capitalul de lucru reprezintă diferența dintre activele circulante ale unei societăți si datoriile curente ale acesteia și arată capacitatea de a-și onora obligatiile financiare scadente.