EY a sprijinit companiile de distribuție Delgaz Grid SA și Rețele Electrice Banat SA în pregătirea aplicațiilor de finanțare, inclusiv documente suport, pentru investiții în extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.

Mihai DrăghiciFoto: EY România

Până în februarie 2024, cele două companii au semnat 8 contracte de finanțare cu Ministerul Energiei, asigurând un sprijin nerambursabil total de peste 150 milioane EUR.

Mihai Drăghici, Partener, Consultanță, EY România: „Companiile și autoritățile publice au acces la peste 15 miliarde de EUR până în 2030 pentru a susține tranziția energetică în România prin intermediul diverselor programe de finanțare. Vom continua să ne implicăm în sprijinirea companiilor pentru accesarea și implementarea cu succes a finanțărilor europene în diferite sectoare ale economiei”.

Investițiile în modernizarea rețelei sunt esențiale pentru a crea capacitatea necesară preluării energiei regenerabile, în contextul în care, în perioada imediat următoare, se preconizează lansarea a două apeluri importante care vor stimula noi investiții în capacități regenerabile, respectiv granturi alocate prin Fondul pentru Modernizare și schema de Contracte pentru Diferență, instrumente ce ar putea finanța dezvoltarea unei capacități de peste 7 GW instalați până în 2030 pentru producția de energie regenerabilă din surse solare, eoliene și hidro.

EY asistă companiile pentru pregătirea și implementarea aplicațiilor de finanțare pentru programe precum: PNRR, Fondul de Modernizare și Fondul de Inovare. EY oferă inclusiv suport în organizarea și derularea procedurilor de achiziție, ce constituie un pas cheie pentru implementarea la timp și cu succes a proiectelor.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 49,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2023. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.

Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 900 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale.

Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informații, vizitați: www.ey.com

Articol susținut de EY România