​În noaptea de marți spre miercuri au început lucrările de construire a viaductului de peste DN1 ce va fi parte a căii ferate de la Gara de Nord la Aeroportul Henri Coandă. Lucrările vor dura până în a doua decadă din august și traficul rutier va fi restricționat pe o singură bandă pe fiecare sens de circulație, între orele 00.00 - 04.00 în zilele de 23, 29 și 30 iulie și 5, 6, 12 și 13 august. Trenul ar trebui să circule la final de august și călătoria ar trebui să dureze 21 de minute.

Calea ferata de la aeroportFoto: Ministerul Transporturilor

Ce spune CFR Infrastructură

Au început lucrările de construire a viaductului CF peste DN 1, prin montarea grinzilor prefabricate între pilele 24 și 25. .

Construirea viaductului peste DN1, între pilele 24 și 25, se va realiza etapizat pe următoarele categorii de lucrări:

- montarea a 4 grinzi prefabricate între cele două pile (fiecare grindă având o lungime 40 m și o greutate de 73 de tone)

- cofrare și armare dală de suprabetonare

- betonare dală de suprabetonare

- decofrare dală de suprabetonare

Zona de lucru

DN 1, pe raza Orașului Otopeni, km 16+100

Proiectul Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu 3 podete, un viaduct de 1,52 km lungime (cu 37 de pile și o culee) care supratraversează DN1 şi o stație CF, cu linie dublă, la Terminalul T1, stadiul fizic de execuție al lucrărilor fiind de 87%.

Valoare contract: 398,1 milioane lei

Sursă de finanţare: fonduri europene nerambursabile

Contractant: SC ARCADA COMPANY

Ordin de începere lucrări: iunie 2019

Durata de implementare: 14 luni (2 luni proiectare, 12 luni execuție)

Constructori pe categorii de lucrări:

SC ARCADA (construcții civile/viaduct)

SC WIEBE (suprastructură CF)

ALSTOM (instalații semnalizare și telecomunicații)

Lucrările se vor desfășura în perioada 22, 23, 29 și 30 iulie, respectiv 5, 6, 12 și 13 august, în cursul nopții, între orele 00.00 – 04.00, interval orar în care traficul rutier în zona Aeroportul Internațional Henri Coandă va fi restricționat pe o singură bandă pe fiecare sens de circulație.