Declanșarea grevei generale la CFR SA, anunțată pentru luni de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, se amână cu două zile, au anunțat sindicaliștii. Liderii federației menționate au semnat vineri un acord în acest sens cu administrația Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. Aceasta din urmă se obligă ca între timp să rezolve o serie de probleme, scrie Club Feroviar.

Linii de cale ferataFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Potrivit ultimei prevederi a acordului semnat de sindicaliști cu conducerea CNCF CFR SA, declanșarea grevei se va amâna până la data de 29 noiembrie 2023, ora 14,00.

Care sunt promisiunile

  • Promovarea în ședința de Guvern din data de 28 noiembrie (marți) a unui Memorandum care să excepteze CCNCF CFR SA de la aplicarea prevederilor Legii 296/2023 (Legea austerității, promovată de premierul Marcel Ciolacu) care limitează salarizarea angajaților companiei
  • Prezentarea și asumarea de către CNCF CFR SA până la data de 28 noiembrie 2023 a unei grile de salarizare care să reflecte un ecart în concordanță cu complexitatea și volumul muncii, respectiv importanța și competența în actul decizional
  • Prezentarea de către CNCF CFR SA până la data de 29 noiembrie 2023 (miercuri) a Contractului Colectiv de Muncă 2023-2024 în vederea semnării, înregistrării la instituția abilitată și, pe cale de consecință, stingerea conflictului colectiv de muncă.

Ce se spune în comunicatul de presă al sindicaliștilor

Referitor la greva propriu-zisa notificata Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA pentru data de 27 noiembrie 2023, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Național Sindical, comunica public urmatoarele:

Avand in vedere discutiile purtate in zilele de 23 si 24 noiembrie 2023 cu conducerea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, respectiv conducerea Companiei Nationale de Cai Ferate ”CFR” – S.A. referitoare la:

  • angajamentele asumate de conducerea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii privind promovarea in sedinta de Guvern din data de 29 noiembrie 2023 a unui Memorandum care sa excepteze Compania Nationala de Cai Ferate ”CFR” – S.A. de la aplicarea prevederilor Legii nr. 296/2023 care limiteaza salarizarea angajatilor companiei;
  • prezentarea si asumarea de catre Compania Nationala de Cai Ferate ”CFR” – S.A. pana la data de 28 noiembrie 2023 a unei grile de salarizare care sa reflecte un ecart in concordanta cu complexitatea si volumul muncii, respectiv importanta si competenta in actul decizional.