​A ajuns în București primul tren electric de la Alstom, ca parte a unui contract ce conține 37 de rame electrice noi care vor circula în următorii ani în România. Cum arată trenul Alstom Coradia Stream? Când ajung următoarele trenuri?

Trenul Alstom Coradia StreamFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Acest tren va circula cu pasageri undeva la început de 2024. Sunt trei trenuri produse, iar al doilea tren care va circula cu pasageri o va face abia la vară, începând cu lunile iunie, iulie sau august, așa că mai este de așteptat. Trenul va atinge maxim 160 km/h în țară, pe singura magistrală care permite asta, M800, spre Constanța. Acest prim tren ar trebui să circule și pe Brașov - București.

Foto Vlad Barză

Alte trenuri Alstom vor putea atinge 140 km/h între București și Ploiești, Deva - Arad și Sighișoara - Simeria. „Schema” de culori a acestui tren a fost criticată de unii pasionați care spun că trenul este urât. Văzut de aproape, noul tren arată bine. În orice caz, culorile de pe exterior contează mai puțin: important este ca aceste trenuri să fie bine întreținute pe viitor.

Primul tren va circula între București și Constanța, operatorul fiind CFR Călători.

Trenul a plecat acum câteva zile din Polonia, a intrat în țară la Curtici, pe 2 decembrie seara, iar pe cei peste 600 km până la București a avut viteză de „marfar Intercity”, fiindcă inițial se spunea că trenul va ajunge pe 5 decembrie la București, dar i s-a creat „culoar” rapid, prioritar.

Foto Vlad Barză

Nu am putut vizita trenul la interior fiindcă nu este gata, foarte puține scaune sunt montate, se vedeau și materiale de construcții, așa că trenul nu este 100% finisat, urmând ca totul să fie pregătit pentru lansarea oficială la filiala Alstom România.

Foto Vlad Barză

Trenul ar trebui să ajungă peste câteva zile pentru o serie de teste pe inelul de la Făurei.

Foto Vlad Barză

Trenul a venit din Polonia intercalat într-un tren de marfă, așa cum se procedează cu trenurile noi.

Foto Vlad Barză