Facebook este precum zahărul: delicios, dar trebuie consumat cu moderație, spune un director al companiei
Bosworth este unul dintre cei mai vechi oameni de la Facebook și este în prezent vicepreședinte pentru realitate virtuală. În mesajul intern el a comparat Facebook cu zahărul, care este ”delicios”, adăugând însă că este nevoie de moderație la consum.
El a spus că sunt jignitoare comparațiile dintre Facebook și nicotină, explicând că rețelele sociale nu au efecte atât de dezastruoase asupra oamenilor și familiilor lor cum se întâmplă în cazul nicotinei sau alcoolului.
”Până la urmă trebuie să ne întrebăm ce responsabilități au oamenii când este vorba de ei... Dacă vreau să consum mult zahăr și am să mor mai devreme din cauza asta, este o poziție validă. Bunicul meu a avut această abordare în ceea ce privește șunca și îl admir pentru asta, iar social media este mult mai puțin fatală decât șunca”.
Surse: Telegraph, CNN

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Sasha Baron Cohen: “The hero of this next movie is a naive, misguided child who spreads Nazi propaganda and only has imaginary friends. His name is Mark Zuckerberg,”
Tucker Carlson: “Once you take away the words you take away the people’s ability to think about concepts.”
https://www.youtube.com/watch?v=AXGoWtK1NnY&t=7m