​Cota de piață a Huawei la vânzările de smartphone-uri ar putea scădea la 4% în 2021, estimează compania de cercetare TrendForce, citată de Bloomberg. Huawei a avut 20% cotă în trimestrul al doilea și va încheia anul cu 14%, dar 2021 se anunță extrem de greu. Compania este grav afectată de interdicțiile impuse în SUA care i-au tăiat accesul la tehnologii cheie de la companii americane și nici nu i-au mai permis să pună serviciile Google pe noile modele. Rivalii chinezi se pregătesc însă să profite de situație și se așteaptă la vânzări record.

Huawei Harmony OSFoto: Dennizn, Dreamstime.com

Așadar, Huawei ar putea ajunge să aibă o cotă de peste trei ori mai mică decât în prezent, iar scăderea va fi accentuată și de faptul că va dispărea din portofoliul său marca Honor care va fi vândută către un consorțiu chinez, pentru ca marca să mai poată continua să existe.

Vor profita de pe urma declinului Huawei companiile foarte mari Samsung și Apple, dar mai ales rivalii chinezi Xiaomi, OPPO, Vivo sau OnePlus care se așteaptă la vânzări mai mari la anul. Cel mai tare se va simți modificarea pe segmentul premium unde cei care ar fi cumpărat Huawei se vor îndrepta și către telefoane Xiaomi, OPPO și OnePlus care sunt în medie cu 20-30% mai ieftine decât modelele premium de la Apple și Samsung.

Aceste companii parafează noi acorduri cu furnizorii pentru a se asigura că au producție suficientă și au planuri agresive de extindere. Dacă Xiaomi și OnePlus vând de ceva timp în Europa, acum vor să se extindă rapid și companii precum OPPO și Vivo, iar la anul ar putea intra și marca Realme.

Câteva dintre aceste companii chineze mizează pe producție mai mare cu peste 50%.

Huawei stă bine în China, unde avea 41% din piață în Q3 2020, în timp ce Vivo avea 18%, OPPO 17% și Xiaomi, 12%

Surse: Bloomberg, Reuters