Cred că putem pune în discuție asocierea celor doi ani deoarece se vor distinge prin „găzduirea” manifestării efectului rezilienței, „efectul lipstick”. În sfera microeconomiei este numit și ”efectul venitului”.
La modul simplu, acest efect explică variația cererii de bunuri și servicii ca urmare a creșterii sau scăderii veniturilor și implicit a puterii de cumpărare. Prin urmare, acest efect poate avea atât conotații negative, cât și pozitive. Efectul lipstick a fost menționat pentru prima dată de către Juliet Schor, profesor de economie și sociologie, în cartea sa „The Overspent American”, in anul 1998 .
Ceea ce știm deja este construcția bugetului pentru 2024. Coordonatele sunt îndrăznețe iar posibilitatea ca acestea să fie respectate nu trebuie exclusă în totalitate. Ancora este un deficit de 86,6 miliarde lei, echivalentul a 5% din PIB. Veniturile bugetare urmează să crească cu 13% până la 586 miliarde lei iar cheltuielile vor crește cu 9% până la 672,8 miliarde lei. Toate acestea în contextul unei creșteri economice de 3,4%.
Citind aceste cifre poate exista tentația de a defini anul 2024 ca fiind anul disciplinei, cel puțin în plan economic. Ar fi foarte bine să fie așa.
Întrebarea este: cât de „disciplinată” poate fi economia într-un an electoral?
Răspunsul este: exemplar de „disciplinată”, dacă ar fi lăsată în pace. O altă realitate a anului 2024 este aceea că vom avea 4 runde de alegeri și o reformă fiscală de implementat. Această realitate este, în fapt, liantul dintre cei doi ani, 2024 și 2025.
Ar mai fi de adăugat două repere. Primul este mijlocul anului, când anumite detalii de natură economică dar și politică vor fi mai clare. Al doilea reper vine după alegerile parlamentare și trecerea noului Guvern prin Parlament, deoarece noul Guvern va veni cu un nou program de guvernare, care poate coincide în mare măsură cu cel existent sau nu. Asta poate schimba marginal sau considerabil construcția bugetară inițială. În opinia mea, modificări vor fi.
Un bun exercițiu pentru început ar putea fi acela de a construi o propoziție simplă, articulată și credibilă utilizând următoarele trei cuvinte: disciplină, alegeri, fiscalitate.
Care sunt principalele tendințe care vor modela peisajul economic și politic în 2024?
În plan economic, după reziliența anului 2023, vom observa în primă instanță prudență, atenție dar și o înclinație înspre substituire. Aceste caracteristici sunt explicate aproape exclusiv de așteptările consumatorilor privind o scădere a venitului disponibil.
Cantitatea va prevala calității iar în acest context, substituirea este, cel mai frecvent, ”calea de mijloc”. Asta aduce în discuție și modul în care va reacționa economia gri. Nu dacă, ci cât de amplu.
În acest context, întrebarea care se cere a fi pusă este: cât de fezabilă este ipoteza asumării unei colectări mai bune (în creștere) a veniturilor bugetare? Din punctul meu de vedere, o astfel de ipoteză nu este nerealistă, dar este suficient de curajoasă pentru a-i descuraja pe cei care o ascultă.
Pe de altă parte, avem un an electoral. În astfel de ani, piața care prinde viață este piața electorală. Este absolut firesc si sănătos. În aceasta piață se manifestă, ca în orice piață, cererea și oferta. Alegatorii se manifestă pe partea ”cererii” iar cei ce doresc să fie aleși, pe partea ”ofertei”. Mă rog, ordinea poate fi și inversă, precum în orice piață.
Tot la fel ca în alte piețe, și în piața electorală, înainte de a fi lansat un produs nou se face o prospectare a pieței pentru ca oferta să fie cât mai aproape de ceea ce „se caută” în piață și fie nu se găsește, fie este deja depășit și poate fi inovat.
Prefer să discut în acești termeni, deoarece ideea de „pomană electorală” mi se pare nepotrivită și neadecvată, fără a fi însă implicit greșită. Este vorba despre „ofertă” și este la fel ca în orice altă piață/țară dezvoltată. Revenind, această ofertă presupune costuri, altfel spus, cheltuieli. În acest punct putem închide ecuația bugetară. Deficitul este diferența dintre venituri și cheltuieli iar atingerea unei ținte de deficit depinde de modul în care sunt gestionate ambele variabile. Sau cel puțin, așa cred că ar trebui să fie.
Cum ar putea evolua percepția mediului de afaceri cu privire la ambientul economic creat de noile reguli fiscal-bugetare?
Percepția vis a vis de modificările aduse mediului economic prin reglementare, poate fi creată după analizarea acelor măsuri. Putem avea o primă impresie, care cu certitudine nu va fi unitară și nici neapărat elocventă.
Evaluarea cu acuratețe și percepția corectă survin doar după o perioadă de implementare, fie chiar și de un an, când se poate observa simplu dacă obiectivele propuse inițial au fost sau nu atinse și în ce măsură. Dacă măsurile au fost sau nu prea îndrăznețe sau inadecvate.
În prima instanță, modificarea regulilor jocului este mai degrabă nedorită decât acceptată. Apoi, să nu uităm că o cât mai bună și corectă comunicare este indispensabilă pentru a obține un grad cat mai mare (total nu va fi niciodată) de acceptare (nivelul de conformare voluntară este un bun exemplu).
Performanța bugetară este mai corect măsurată dacă se va utiliza atât deficitul bugetar cât și gradul de colectare al veniturilor
Este dificil de acceptat că o creștere a cheltuielor bugetare este fezabilă câtă vreme veniturile bugetare (echivalent PIB) sunt mult sub performanța uzuală a economiei și semnificativ sub media europeană. Mă voi repeta: cred că performanța bugetară este mai corect măsurată dacă se va utiliza atât deficitul bugetar (3% din PIB) cât și gradul de colectare al veniturilor (de ex. un nivel minim agreat dar nu mai putin de 33% din PIB) ca indicatori de referință.
Cu siguranță, modificarea criteriului Maastricht privind deficitul bugetar, este o sarcină grea însă cred că poate aduce beneficii mari, dacă ținem seama de dinamica provocărilor datoriei publice din ultimii 10 – 15 ani.
Vor fi 2024 și 2025 ani dificili pentru evoluția democrației sau pentru țesutul social (pentru societate în genere)?
Cred că ar fi mai corect să ne așteptăm a fi provocatori. Eu îi văd astfel, iar provocarea va consta în dificultatea de a alege binele cel mai mic și nu răul cel mai mic. Democrația nu este un sistem perfect, este însă perfectibil. Societatea nu este, nicăieri, nici omogenă și nici predispusă să devină așa.
Din perspectiva drepturilor și obligațiilor, diviziunea societății se poate lesne face în părți mai mici decât celulele de bază din care se spune că este alcatuită. Cine stă la baza cui? Principiile la baza eticii sau etica la baza principiilor? Poți cere unei societăți să respecte anumite principii? Categoric da.
Societatea face democrația însă doar o societate educată poate primeni democrația.
Când cea mai mare parte a societății (niciodată toată) va respecta cea mai mare parte a principiilor (niciodată pe toate)? Cred că doar atunci când cea mai mare parte a indivizilor din societate vor respecta aceleași norme de conduită morală, același cod de etică.
Și Kant spune că la baza eticii stă activitatea specifică rațiunii pure și că regulile practice pot fi subiective (și sunt doar maxime) sau obiective (acestea sunt legile) . S. R. Covey spune că principiile sunt ghidaje, legi naturale care nu pot fi încălcate. Discuția este ideatică și poate plictisi, motiv pentru care mă opresc. În cele din urmă, cred că următorii doi ani vor fi, înainte de orice altceva, dificili pentru simplul fapt că societatea face democrația însă doar o societate educată poate primeni democrația.
Ce speranțe aveți pentru următorii doi ani? Și care ar fi scenariile sumbre care s-ar putea materializa?
Dacă vrei să îl amuzi pe Dumnezeu, împărtășește-i planurile (sau scenariile) tale. Despre speranțe, însă, se poate discuta cu El deoarece cred că are un extraordinar simț al umorului. Un scenariu sumbru ar fi acela în care luarea deciziilor viitoare va fi un proces greu, controversat și, ulterior, contestat.
Un alt scenariu sumbru ar fi acela în care societatea înțelege necesitatea reformelor (și nu doar a celor fiscale) dar nu le susține, fie pentru că nu le înțelege, fie pentru că nu are încredere în ele, fie pentru că este pur și simplu satulă ca după cei 34 de ani de reforme și sacrificii să tot navigheze prin acel tunel căutând luminița de la capăt.
Oricare dintre situațiile sumbre în care am putea fi, poate fi evitata prin comunicare simplă, sinceră și constantă. Chiar contestabil fiind, Asimov are din ce în ce mai multă dreptate ”Cel mai trist aspect al vieții actuale este că știința acumulează cunoștințe mai repede decât acumulează societatea înțelepciune”.
Și pentru că mai este puțin până când viitorul devine prezent, anul care vine să fie pentru toți mai bun și mai ușor de înteles. La mulți ani!
N.Red. Florian Libocor este economistul șef al BRD, iar opiniile din acest articol sunt personale, fără a angaja instituțiile cu care este asociat. Întrebarile din intertitluri au fost adresate de HotNews.
2
4
