O „Flotilă a libertății” este gata să pornească spre Gaza din portul turcesc Tuzla (vest) pentru a sparge blocada și a aduce ajutor populației din enclava palestiniană, potrivit AFP.

Bebeluși născuți prematur evacuați de la Spitalul Al-Shifa din GazaFoto: MOHAMMED ABED / AFP / Profimedia

Cel puțin trei nave care transportă 5.000 de tone de alimente, apă potabilă și ajutoare medicale așteaptă acordul autorităților turce pentru a pleca din acest port de la Marea Marmara, la sud de Istanbul, probabil săptămâna viitoare, au anunțat vineri organizatorii.

Aproximativ 280 de activiști, apărători ai drepturilor, avocați și medici din peste treizeci de țări, printre care Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Norvegia, Germania, Spania și Malaezia, sunt pregătiți să își ocupe locurile la bord.

În fața presei, ei au cerut garantarea liberei treceri și o încetare imediată a focului în Gaza, care se află sub blocadă și bombardamente israeliene din 7 octombrie.

Ann Wright, o militantă pentru pace și fost colonel în armata americană, care a declarat că „a demisionat în 2003 pentru a protesta împotriva războiului din Irak”, a avertizat autoritățile israeliene: „Orice încercare de a aborda sau de a ataca ambarcațiunile noastre va fi ilegală”, a avertizat ea.

„Noi reprezentăm societatea civilă care face apel la pace și justiție. Cerem lumii să ne garanteze siguranța, pentru a putea livra produse de primă necesitate fraților și surorilor noastre din Gaza”, a adăugat Wright.

„După cum știți, această flotilă nu este prima”, a spus ea, referindu-se la o expediție anterioară, devenită celebră ca sursă de mari tensiuni între Israel și Turcia.

Precedentul din 2010 soldat cu 10 morți

În 2010, o „flotilă a libertății” formată din opt nave cargo care transportau aproape 700 de pasageri, ajutoare umanitare și materiale de construcție a plecat din Antalya, în sudul Turciei, în încercarea de a sparge blocada din Fâșia Gaza și de a aproviziona populația.

La nouă zile după plecarea sa, la 31 mai, o operațiune militară israeliană s-a soldat cu zece militanți morți și 28 de răniți, iar de partea israeliană au fost zece răniți.

După această operațiune, relațiile dintre Israel și Turcia au trecut printr-o serie de crize până când legăturile lor diplomatice au fost restabilite complet în august 2022, odată cu revenirea ambasadorilor și consulilor în ambele țări.

„Ceea ce îndură în prezent poporul palestinian este de neimaginat. Asediul din Gaza este ilegal, o formă de pedeapsă colectivă care constituie o crimă de război”, a insistat Wright.

„Israelul a atacat flota noastră în 2010 și a ucis zece dintre voluntarii noștri fără ca aceștia să fie trași la răspundere”, a adăugat avocata americană Huwaida Arraf.

„Dar, la fel cum asediul din Gaza este ilegal, orice încercare a Israelului de a ne ataca sau de a încerca să ne intercepteze navele va fi împotriva legii”, a insistat ea.

Ginecologul și obstetricianul malaezian Fauziah Mohd Hasan a remarcat că, în timp ce tensiunile continuă să escaladeze între Iran și Israel, „crimele continuă în Gaza”.

„Nu putem permite Israelului să distragă atenția lumii de la ceea ce provoacă tot mai multe morți, boli și distrugeri în Gaza”, a pledat Dr. Hasan, referindu-se la cele „peste 50.000 de femei însărcinate” din enclava izolată.

„Știm că femeile fac cezariene fără anestezie, că nasc copii prematur, prea mici, și că nu pot alăpta din cauza stresului”, a adăugat malaezianul.

Turcia este una dintre principalele țări care furnizează ajutor umanitar populației palestiniene.

O a noua „Navă a bunăvoinței” trimisă de guvernul turc a sosit vineri în portul egiptean El-Arish, încărcată cu 3.774 de tone de ajutor umanitar.