Obiectiv strategic de importanță națională, economică și militară, Portul Constanța rămâne negustorul care nu poate vinde apă în deșert – sau servicii de transport maritim, într-o perioadă în care acestea sunt mai profitabile ca oricând. Afacerile și anvergura celui mai mare port românesc rămân împotmolite și fără perspective reale de a se dezvolta, deși actualul context i-ar putea sufla în pupă.
Sună cinic, dar perioadele de criză și război aduc oportunități de afaceri. Se reașază industrii și se ridică business-uri. Pierderile teritoriale suferite de Ucraina, în războiul pe care Vladimir Putin l-a pornit în statul vecin, au făcut ca, dintr-odată, Portul Constanța să capete importanța regională pe care România nu a știut să o valorifice în trecut.
Perioada este, de asemenea, critică: s-au recoltat primele culturi de cereale, iar Ucraina este, tradițional, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali. Fără acces la porturile sale și cu un front minat în apele sale teritoriale din Marea Neagră, o alternativă la îndemână ar fi trebuit să fie redirecționarea grâului ucrainean către Portul Constanța și încărcarea lui pe vapoare, de aici.
La Constanța, însă, e ceață. Blocajul anunțat încă din primăvară a fost o profeție care s-a autoîmplinit în vară. Cozile de camioane s-au format rapid, iar operațiunile uzuale de manipulare a mărfurilor sunt precedate de zile întregi de așteptări. Pentru că vorbim în special de cereale și de alte produse agricole, astfel de întârzieri dau peste cap toată campania de recoltare pe plan intern.
Ce-i doare pe fermierii români
De regulă, agricultorii români care-și exportă producția stabileau zilele în care adunau cerealele din câmp, în acord cu traderii și clienții. Combinele treierau și descărcau, în câmp, direct în camioanele care plecau spre port. Acolo, cerealele erau procesate birocratic și intrau fie în siloz, fie urcau direct pe vapor și plecau spre țările importatoare.
Acum, camioane se mai găsesc doar în port, unde așteaptă să descarce, iar agricultorii sunt nevoiți să depoziteze cerealele, până când găsesc mașini libere, pentru a transporta marfa la Constanța. Asta înseamnă costuri adiționale, precum și riscuri – grâul ajunge să putrezească înainte să fie încărcat pe vapoare.
Iar în cazul unor culturi mai sensibile, precum rapița, orice zi în plus în care plantele stau pe câmp duce la diminuarea recoltei, care este pur și simplu scuturată de vânt și risipită.
Citește integral pe Panorama.ro
