​Jeep, Seat și Dacia sunt mărcile cu cele mai mari creșteri procentuale în UE între ianuarie și mai, perioadă în care vânzările de mașini noi au crescut cu 2,4%, arată datele ACEA. Germania este cea mai mare piață auto europeană, urmată de Marea Britanie. În România s-au înmatriculat aproape 48.000 de mașini noi, avans de 29% față de anul trecut.

Cum au evoluat vanzarile de masini noi in UE in ultimul anFoto: ACEA

Înmatriculările de autoturisme noi În Uniunea Europeană au crescut cu 0.8% în luna mai 2018 față de mai 2017, atingându-se astfel un nivel de 1.398.913 unități. Pe primele 5 luni ale anului 2018, înmatriculările de autoturisme noi la nivelul UE reprezintă un volum total de 6.87 milioane unități, creștere de 2.4% comparativ cu perioada similară din 2017.

În mai 2018 au fost înregistrate creșteri de volume în: Spania (+7.2%), Marea Britanie (+3.4%), Franța (+0.1%), în timp ce Germania (-5.8%) și Italia (-2.8 %) au înregistrat scăderi de piață. România a înregistrat cea mai mare creștere de piață din UE, de 43.3%.

Pe primele 5 luni ale anului 2018 topul țărilor europene este condus de Germania cu un volum de 1.497.723 autoturisme noi înmatriculate (+2.6), urmată de Marea Britanie cu un volum de 1.079.049 autoturisme (-6.8%) și de Italia cu 945.667 unități (-0.3%).

România se situeaza pe pozitia 18 în UE, cu un volum de 47.827 autoturisme noi înmatriculate, o creștere cu +29.3% față de perioada similară din 2017.

La constructori conduce grupul Volkswagen, cu 1.723.938 unități, în creștere cu +6.3%, urmat de grupul PSA cu 1.140.764 unități, în creștere cu +64.9% și de Grupul Renault cu 725.422 unități, în creștere cu +5.0% (din care Dacia: 229.850 unități, avans de 17.2% față de perioada similară din 2017). De precizat că la PSA creșterea este atât de mare fiindcă au fost incluse și vânzările Opel, companie cumpărată de francezi anul trecut.

Autoturismele marca Ford au reprezentat pe primele cinci luni din 2018 un număr de 473.419 unități noi înmatriculate, în scădere cu 0.9% față de perioada similară din 2017.

Jeep, Seat, Dacia, Alfa Romeo și Lexus sunt mărcile cu cea mai mare creștere procentuală în primele luni, în timp ce scăderile cele mai dure au fost la Lancia-Chrysler, Land Rover, Nissan și smart.