Bosch prezintă tehnologii de asistență care ar putea reduce numărul deceselor în rândul motocicliștilor

de Vlad Barza     HotNews.ro
Joi, 28 iunie 2018, 11:23 Economie | Auto


-
Foto: Bosch
Bosch a prezentat câteva tehnologii care, folosindu-se de senzori, pot regla automat viteza motocicletei pentru a menține distanța față de alte vehicule, dar și sisteme care avertizează când există pericol de coliziune frontală. Grupul german derulează și un proiect de cercetare pentru a reduce alunecarea motocicletei în viraje, sau când drumul este alunecos. Producătorii de motociclete KTM și Ducati vor include noile sisteme de asistență pe modelele produse începând cu anul 2020.

Motocicliștii se confruntă cu situații mult mai periculoase în timpul conducerii: riscul de deces într-un accident este de până la 20 de ori mai mare pentru motocicliști decât pentru șoferii de autoturisme, spune grupul german.

Bosch are o viziune clară: fără decese în trafic în rândul motocicliștilor. De aceea, compania oferă soluții care fac drumurile mai sigure pentru motocicliști, fie că este vorba despre sisteme inteligente de asistență sau soluţii integrate de conectivitate.

Proiect de cercetare pentru reducerea alunecării

Fie că este vorba despre frunze ude, scurgeri de ulei sau pietriș pe suprafața drumului, roțile încep să alunece în lateral dacă nu mai pot aplica suficientă forță laterală într-un viraj. În situații precum acestea, motocicliștii nu au practic nicio șansă de a redresa motocicleta. În mod ideal, menținerea sigură a traiectoriei ar însemna aplicarea unei forțe laterale externe suplimentare. Aceasta este ideea din spatele sistemului de reducere a alunecării pe care Bosch îl dezvoltă în cadrul unui proiect de cercetare. Precum o ”mână magică”, acesta ajută motocicleta să-și mențină traiectoria și reduce considerabil riscul unei căderi. Un senzor detectează alunecarea laterală a roților. Dacă o anumită valoare este depășită, este eliberat gaz dintr-un acumulator de gaz de tipul celui utilizat pentru airbagurile autoturismelor. Gazul trece prin adaptorul pentru rezervor și este ventilat într-o anumită direcție printr-o duză. Această tracţiune inversă menține traiectoria motocicletei.

Sisteme de asistență pe bază de senzori radar:


Unul din șapte accidente de motocicletă ar putea fi prevenit cu ajutorul sistemelor de asistență pe bază de radar. Montarea de senzori radar pe motociclete, ca un ”organ senzorial”, asigură funcții suplimentare de asistență și siguranță, oferind în același timp o imagine exactă a zonei din jurul autovehiculului. Drept urmare, aceste funcții de asistență nu sporesc doar siguranța, ci și plăcerea și confortul, făcând viața mai ușoară pentru motocicliști.

Autopilotul adaptiv ACC

Deplasarea în trafic aglomerat și menținerea distanței corespunzătoare față de autovehiculul din față necesită multă concentrare și devine obositoare pe perioade mai lungi. Autopilotul adaptiv ACC reglează viteza autovehiculului la fluxul de trafic și menține distanța de siguranță necesară. Acest lucru poate preveni în mod eficient coliziunile din spate cauzate de distanța insuficientă față de autovehiculul din față. Pe lângă faptul că oferă mai mult confort motocicliștilor, autopilotul adaptiv ACC le permite să se concentreze mai mult asupra drumului, în special în trafic cu densitate mare.

Sistemul de avertizare privind coliziunile frontale


În traficul rutier, chiar și cea mai mică perioadă de neatenție poate avea consecințe grave. Bosch a dezvoltat un sistem de avertizare privind coliziunile pentru motociclete, pentru a reduce riscul unei coliziuni din spate sau a atenua consecințele acesteia. Sistemul se activează odată cu pornirea vehiculului și îl asistă pe motociclist în toate intervalele de viteză relevante. Dacă detectează că un alt autovehicul se află la o distanță periculos de mică, iar motociclistul nu ia nicio măsură, sistemul îl avertizează printr-un semnal sonor sau vizual.

Sistemul de detectare a unghiului mort


Acest sistem monitorizează toate direcțiile, pentru a-i ajuta pe motocicliști să schimbe în siguranță banda de deplasare. Un senzor radar servește drept ”ochi electronic” al sistemului de recunoaștere a unghiului mort, înregistrând obiecte din zonele greu de observat. Ori de câte ori există un autovehicul în unghiul mort, sistemul îl avertizează printr-un semnal vizual – de exemplu, în oglinda retrovizoare.

ABS

Din 1984, Bosch a perfecționat în mod continuu tehnologia ABS pentru motociclete pentru a face disponibilă această tehnologie importantă de siguranță în toate clasele de autovehicule de pe toate piețele. Conform cercetării Bosch privind accidentele, aproximativ unul din patru accidente de motociclete soldate cu decese și vătămări corporale ar putea fi prevenit dacă toate motocicletele ar fi echipate cu ABS. La nivel mondial, din ce în ce mai multe țări și regiuni, inclusiv UE, Japonia, Taiwan și Brazilia, impun echiparea motocicletelor cu ABS. Începând cu aprilie 2018, sistemul ABS pentru motociclete este obligatoriu în India pentru toate tipurile noi de autovehicule cu două roți cu o cilindree mai mare de 125 cc. ABS 10 a fost conceput special pentru a satisface cerințele pentru autovehiculele cu două roți de pe piețele emergente.

MSC:

Sistemul de control al stabilității pentru motociclete MSC este primul sistem de siguranță multifuncțional pentru autovehiculele cu două roți. Prin monitorizarea parametrilor motocicletelor, precum unghiul de înclinare, sistemul poate regla instantaneu intervențiile sale electronice de frânare și accelerare pentru a se conforma situației actuale de rulare. Astfel, sistemul Bosch poate preveni înclinarea prea mare într-o parte a motocicletei sau îndreptarea bruscă și incontrolabilă a acesteia la frânarea în viraje, acesta fiind locul unde se petrec majoritatea accidentelor.

Comunicarea motocicletă-autoturism:


Permițându-le motocicletelor și autoturismelor să comunice între ele, Bosch creează un ”scut digital” pentru motocicliști. Autovehiculele aflate pe o rază de câteva sute de metri pot schimba informații de până la zece ori pe secundă în ceea ce privește tipul autovehiculului, viteza, poziția și direcția de deplasare.

Cu mult înainte ca o motocicletă să intre în câmpul vizual, această tehnologie îi avertizează pe șoferi și pe senzorii din autovehiculul lor că se apropie o motocicletă. Aceasta le permite să conducă mai bine și mai preventiv. Standardul public WLAN (ITS G5) este folosit ca bază pentru schimbul de date dintre motociclete și autoturisme. Datorită timpilor de transmitere de doar câteva milisecunde dintre transmițător și receptor, participanții la trafic pot genera și transmite informații importante cu privire la situația din trafic.

Apel de urgență, apel în caz de defecțiune și apel pentru solicitarea de informații:

Pe baza algoritmilor inteligenți de coliziune, eCall detectează situațiile în care un motociclist este implicat într-un accident, transmite automat un apel de urgență și informează serviciile de urgență cu privire la tipul de autovehicul și poziția sa. În cazul în care autovehiculul pe două roți se defectează, bCall contactează independent service-ul auto și trimite datele necesare. iCall reprezintă asistentul util pe orice tip de drum. Astfel, accesarea informațiilor despre servicii, precum locația celei mai apropiate benzinării, devine un lucru simplu, care nu necesită efort.



Citeste mai multe despre   
















1006 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    E bun pentru CP Tantaleanu (Joi, 28 iunie 2018, 11:40)

    Bogdan_100 [utilizator]

    ca a cazut de cateva ori cand se dadea june-prim pe motocicleta :-))


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version