Economist bulgar: Concurăm cu România și alte state din zonă pentru o fabrică Volkswagen
"Cel mai mare producător de automobile din lume raportat la numărul de locuitori este Slovacia - ei sunt 5 milioane de persoane şi produc 1 milion de automobile. Ţara însă devine mai scumpă în ceea ce priveşte cheltuielile pentru mâna de lucru şi salarii şi de aceea se caută alte persoane, lucruri similare şi mai competitive. Aici răsare steaua Balcanilor", a mai subliniat Gheorghi Anghelov.
Potrivit spuselor sale, Turcia se află într-o criză financiară și politică, iar aceste lucruri au influenţă. O uzină nu se face pentru un an, ci cel puțin pentru 30-40 de ani înainte și trebuie să existe o siguranţă, a subliniat economistul. O fabrică de dimensiunea celei de la Volkswagen, care are în vedere Balcanii, înseamnă aproximativ 350.000 de mașini, sau 1000 de mașini pe zi. Aceasta înseamnă cel puțin 5000 de muncitori și cel puțin 3 miliarde de leva investiție, a mai explicat economistul. Potrivit acestuia, într-o mașină există multe componente și acestea sunt fabricate într-o uzină separată. Altfel spus, construcția unei fabrici de automobile atrage, de asemenea, o fabrică pentru piese auto, a subliniat Gheroghi Anghelov.
"În Slovacia există trei fabrici de automobile și 350 de uzine de piese auto. În total, 250.000 de persoane lucrează în această afacere şi generează 26 de miliarde de euro exporturi pentru ţară. O fabrică de automobile în Bulgaria, plus câteva zeci de fabrici de piese și componente auto - aceasta va deveni cel mai mare centru industrial din țară. Se preconizează că această fabrică va avea o cifră de afaceri de cel puțin 10 miliarde de euro, însă întregul sector va fi nou, ceea ce înseamnă o creștere drastică a salariilor şi valoare adăugate. Trebuie să trecem la următorul pas - până la producerea produsului finit, pentru că astfel va veni valoarea adăugată şi salariile mari ", a declarat ferm Gheorgi Anghelov.

Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect
11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce
Sir Alex Ferguson, frica de singurătate, mintea care-ți joacă feste și întrebarea firească: "Ce se întâmplă atunci când mori?"
FOTOGALERIE Lacul Plumbuita din Sectorul 2 este sufocat de gunoaie / Cum se plimbă locuitorii din Colentina într-un parc plin de deșeuri
As vrea si eu sa stiu ce fac politicienii nostri pentru a atrage pe Volkswagen. La TV ar trebui sa se faca emisiuni si pe teme aplicate, concrete, sa auzim despre fapte si termene concrete, nu numai clampaneala inutila.
Ne cer ce nu putem avea: autostrazi si stabilitate.
Toate fabricile nemtesti pe care le pomeniti produc in Ungaria cam 400000 de mii de masini pe an.
Cele doua fabrici auto ale noastre produc cam 500000 de masini pe an. Daca socotim si componentele pe care Dacia le trimite spre Maroc si Rusia sint chiar mai multe.
Sigur ca nu facem destul, dar nici nu e cazul de lectii, cum spuneti dumneavoastra.