Waymo, divizia de vehicule autonome a Alphabet, spune că ar vrea să folosească tehnologiile pentru a le pune și pe camioane, în contextul în care pe termen lung se anticipează că va fi criză mare de șoferi, scrie Reuters. Waymo a lucrat în domeniul autoturismelor autonome, dar și cel al camioanelor merită luat în seamă, făcându-se teste de drum, a spus șeful companiei, la salonul auto de la Frankfurt.

Camion si VAN Pacifica de la WaymoFoto: Waymo

Waymo a început în SUA teste de drum cu camioane care se conduc singure și încearcă să creeze un ecosistem cu toate părțile ce vor fi în ecuație: producători de camioane, companii de livrare și furnizori. Camioanele au la volan șoferi de test, acest lucru fiind cerut de legislație, pentru a fi evitate situațiile grave.

”Tehnologia noastră încearcă să creeze camioane mai sigure și mai puternice pentru a umple nevoia presantă de șoferi în multe părți ale lumii”, spune John Krafcik, CEO Waymo.

„Călătoria noastră a fost una lungă până acum, dar avem în față un drum și mai lung. Cu siguranță am învățat multe lucruri esențiale în ultimii 10 ani”, a mai spus Krafcik.

Waymo testează mașini autonome de peste un deceniu și anul trecut a lansat un serviciu de taxi autonom în Arizona, însă pentru siguranță și pentru a respecta legea în mașină se găsește un angajat al companiei. Compania este considerată lider în domeniul mașinilor autonome.