​Acțiunile Tesla Motors au crescut fantastic de mult, fiind la o cotație de peste trei ori mai mare decât în iulie, iar în ultimele două zile avansul a fost de 36%. Tesla este printre cele mai apreciate, dar și printre cele mai criticate companii din lume și foarte mulți au spus că Elon Musk nu va reuși. Ei bine, mai mulți factori au contribuit la creșterea Tesla, inclusiv faptul că anul trecut au fost livrate 350.000 de mașini, a fost deschisă fabrica din China, iar cea din Germania este și ea o certitudine. Acum 3-4 ani cei mai mulți râdeau la obiectivul de 500.000 de mașini/an, în prezent pare fezabil și că Tesla ar putea ajunge la 2 milioane de mașini peste un deceniu.

Tesla CybertruckFoto: Tesla Motors

Cum au evoluat veniturile Tesla în diverși ani fiscali

2008: 14 milioane dolari

2012: 413 milioane dolari

2013: 2 miliarde dolari

2016: 7 miliarde dolari

2018: 21,46 miliarde dolari

Acțiunile Tesla au ajuns la 887 dolari la închiderea ședinței de marți și în doar două zile creșterea a fost de 36%, după ce în trecut acțiunile rar au trecut de 350 dolari.

În aceste condiții Tesla a ajuns să fie evaluată la peste 160 miliarde dolari, ceea ce înseamnă o valoare mult mai mare decât cele ale General Motors și Ford luate împreună.

Și când valoarea de piață a depășit în premieră 50 miliarde dolari foarte mulți au spus că este o anomalie și că tendința nu va ține, dar în prezent lucrurile arată cu totul altfel, fiindcă viitorul pare mult mai optimist pentru Tesla.

Musk era criticat pentru termenele nerealiste date și pentru faptul că Tesla Motors pierde mulți bani. 2019 chiar a fost un an de cotitură: nu doar că livrările au crescut cu 50%, dar compania produce mult mai eficient, își reduce costurile/unitate, a deschis fabrica din Shanghai, a început construcția fabricii din Germania și stă tot mai bine și la categoria producției de baterii. Fabrica din Berlin ar trebui să pornească producția în 2021 și compania a început producția SUV-ului Model Y în SUA, curând urmând să facă și primele livrări.

Chiar dacă și 2019 s-a încheiat cu pierderi, susținătorii subliniază că s-au redus cu 7% costurile operaționale, iar livrările au crescut cu 50%. Tesla o ia ferm în direcția bună, este pregătită pentru expansiune în cât mai multe țări și poate atinge și în acest an obiectivul ”trâmbițat” de ani buni de către Musk: 500.000 de mașini, spun fanii. De precizat că în ultimul trimestru din 2019 Tesla a avut profit de peste 380 milioane dolari

Tesla Model 3 a devenit una dintre cele mai bine vândute mașini electrice în Europa, iar ciudatul Cybertruck a atras 200.000 de rezervări, în ciuda designului criticat de mulți.

Compania de management a investiilor ARK este super-optimistă și spune că acțiunile Tesla pot ajunge în 5 ani la 7.000 dolari cu condiția ca profitul să crească mult, costurile să tot scadă, iar compania să obțină venituri bune din rețele de ride-sharing.

Tot la capitolul ultra-optimism trebuie puși și analiștii care spun că Tesla poate ajunge la 2 milioane mașini în 2030. Dat fiind prezentul, scenariul nu pare totuși imposibil.

Surse: BBC, CNN