Ca parte a modificărilor de echilibru aduse alianței Renault-Nissan, grupul nipon a anunțat că intenționează să preia cel mult 15% din acțiunile diviziei de mașini electrice a Renault, divizie denumită Ampere. Reamintim că alianța a avut ani de neînțelegeri grave, mai ales fiindcă cei de la Nissan spuneau că aveau un rol prea redus în alianță.

Renault 5Foto: Adrian Mitrea

Renault a aplicat în 2022 o reorganizare, creând câteva divizii noi, printre care și una pentru mașini electrice, Ampere, cu care are ambiții mari de a crește pe piața electricelor.

Acum, Nissan a anunțat că va investi în acționariatul Ampere, iar viitoare investiții pot veni și de la un alt membru mai mic al alianței, Mitsubishi Motors.

Reamtintim că recent, Renault a anunțat că își va reduce participația la Nissan de la 43%, la 15%.

Grupul Renault a anunțat în noiembrie 2022 în detaliu al treilea capitol din planul său de restructurare Renaulution și a împărțit activitățile în cinci entități distincte, una fiind exclusiv pentru mașini electrice. Ampere este această divizie care va include mașinile electrice și domeniul software.

Planurile pentru Ampere indicau cotarea la bursa Euronext Paris, prevăzută cel mai devreme în al doilea semestru din 2023 (în funcție de condițiile de pe piață). Renault Group spunea că va păstra pachetul majoritar de acțiuni și va beneficia de susținerea unor investitori strategici potențiali (inclusiv Qualcomm Technologies, Inc.).

Alianța Renault-Nissan are 23 de ani vechime, dar ultimii au fost cei mai grei, fiindcă cele două companii nu prea s-au mai înțeles, deși au o structură industrială complexă și au pus multe la comun. Carlos Ghosn, celebrul director arestat acum câțiva ani, ar fi vrut o fuziune între cele două companii, însă cei de la Nissan nu voiau să audă de așa ceva.

Șefii Nissan au considerat că grupul nipon merită să aibă un rol mult mai important în cadrul alianței și au apărut și neînțelegeri politice, dar și unele cauzate de diferențele culturale dintre Franța și Japonia.

Nissan a avut mereu vânzări mult peste cele ale Renault, iar șefii grupului nipon au considerat că Nissan nu are poziția pe care o merită în cadrul alianței și în structura de decizie.

Nu au fost anunțate încă toate proiectele comune ale alianței, dar se speră că ele vor putea duce la reduceri ale costurilor cu câteva miliarde de euro de acum și până spre 2030.