Anul trecut producția de autoturisme a crescut în lume cu cinci milioane de unități, până la 68 de milioane, iar China a fost cea mai mare piață, având o treime din total, arată datele ACEA. S-au petrecut schimbări interesante în top.

MasiniFoto: Sebastiangh, Dreamstime.com

În toată lumea au fost produse 68 de milioane de unități, față de 63 milioane în 2021, creșterea fiind importantă: 8%, arată datele ACEA - Asociația Constructorilor Europeni de Automobile.

China a rămas numărul unu, cu 23,1 milioane mașini, ceea ce înseamnă o cotă de 34% din totalul mondial. SUA a produs 7 milioane de mașini, iar Japonia, 6,6 milioane. În 2021 Japonia era pe doi, însă Statele Unite și-au crescut producția cu 11%, în timp ce Japonia a stagnat.

India a crescut puternic, cu 21%, până la peste 4,3 milioane mașini, iar Coreea de Sud a trecut de 3,4 milioane, Hyundai și Kia având ani extrem de buni.

Germania a avut 3,33 milioane de mașini produse, avans de 13% față de 2021.

În ultimii 20 de ani, cei mai buni ani pentru producția auto mondială au fost 2018 și 2019, iar cel mai slab an a fost 2009.

La înmatriculări, totalul mondial a rămas constant anul trecut, la 66 de milioane de autoturisme, dintre care 12,8 milioane în Europa, 12,7 milioane în America de Nord, 34 de milioane în Asia și 1,5 milioane în America de Sud.

Sursa foto: Dreamstime.com