​Xiaomi, unul dintre marii producători de smartphone-uri, începe vânzarea de mașini electrice, iar primul model este unul premium ce promite o autonomie de 800 km și se va vinde mai întâi în China. Compania vrea să vândă mașini și în Europa și America de Nord.

Xiaomi SU7Foto: Joan Cros/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Xiaomi este al treilea cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, cu 40 de milioane vândute în ultimul trimestru din 2023.

Xiaomi SU7 este o mașină electrică premium ce a fost prezentată și la târgul MWC de la Barcelona. Nu a fost comunicat prețul, un anunț urmând să fie făcut pe 28 martie.

Sursa foto Joan Cros/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Numele SU7 vine de la „Speed Ultra”, iar compania promite o accelerație de la 0, la 100 km/h în 2,8 secunde. Nu va fi deloc o mașină ieftină, dar unii analiști se așteaptă la vânzări anuale de peste 30.000 de unități.

Sedan-ul de cinci locuri poate atinge o viteză maximă de 265 km/h și, în funcție de versiune, va avea baterii produse de Contemporary Amperex Technology sau BYD.

Modelul SU7 este construit la Beijing, la o uzină ce ține de un producător auto deținut de statul chinez, BAIC Group, la o uzină care poate construi 200.000 de mașini/an.

Șeful Xiaomi declarase că planurile companiei pe termen lung sunt să ajungă în top 5 producători auto mondiali, iar pentru asta ar fi alocat un buget de 10 miliarde dolari pentru următorii zece ani. Rămâne de văzut dacă va fi posibilă o așa creștere.

Compania va vinde mașina în China anul acesta, prin intermediul a 59 de reprezentanțe, dar planul în 2025 (și după acel an) este de a lansa mașini și în Europa și America.

Compania speră că va fi atractiv pentru clienți faptul că mașina se va sincroniza ușor cu telefoanele mărcii și vor avea mult software în comun.

Surse: BBC, Bloomberg, Reuters