Producatorii auto care vand masini in Italia spun ca programul Rabla din aceasta tara ar putea duce piata pe plus, dupa 14 luni de scaderi, noteaza Automotive News. Italienii care renunta la masina mai veche de 10 ani, pentru una noua, pot beneficia de prime de casare intre 1.500 si 5.000 euro.

Asociatia producatorilor straini de automobile se asteapta ca vanzarile de masini noi in Italia sa se apropie in martie de nivelul din luna a treia a lui 2008, cand s-au vandut 215.000 unitati.

Asta dupa ce in primele doua luni ale anului piata a scazut cu 28,5%, la 323.000 de unitati, scaderea din ianuarie fiind de 33%, iar in februarie, 24%.

Programul Rabla din Italia a fost aprobat pe 11 februarie, iar pentru acea luna comenzile de masini noi au crescut cu 4%, spre 220.000 de unitati, spune asociatia.

Programe de innoire a parcului auto se desfasoara in mai multe tari europene, dar cel mai celebru este programul german unde prima de casare este de 2.500 euro iar bugetul total de 1,5 miliarde euro acopera 600.000 de participanti. Primele efecte s-au vazut in Germania, inmatricularile urcand luna trecuta cu 21%.

In Italia au fost inscrise anul trecut in circulatie 2,16 milioane masini noi, scadere de 13% fata de anul precedent cand s-au inscris 2,49 milioane masini.