Sectorul public are nevoie de reforme. Este o afirmație cu care toată lumea este în principiu de acord și care, în ultimele săptămâni, a fost pusă în discuție. Guvernul a anunțat măsuri pentru eficientizarea administrației și a cheltuielilor statului, concomitent cu un pachet fiscal pentru majorarea veniturilor. În timp ce prevederile legislative privind taxarea au stârnit mare emoție, așa cum era și de așteptat, eventuala reformă a administrației a fost privită ca un artificiu de comunicare, menit să îndulcească pilula amară a creșterii impozitării. Ambele pachete de măsuri au fost justificate de deficitul bugetar excesiv care ar conduce la o potențială pierdere a fondurilor europene.
Or fondurile europene sunt sângele care pune în mișcare economia în ultima vreme și de care depinde continuarea creșterii economice și anul viitor. Prognozele FMI plasează creșterea economică din România 2,2% în acest an și la 3,8% în 2024, pe când statele din regiune au creștere firavă sau riscă intrarea în recesiune. La rândul său agenția de rating S&P consideră că economia României va înregistra o creștere de 2,3% în anul 2023, respectiv de aproape 4% în medie până în anul 2026, în condițiile în care țara noastră va beneficia de fonduri europene importante. Dealtfel, S&P anticipează că angajamentele României în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență al UE vor continua să fie o ancoră pentru reformele politice și fiscale.
Avântul este dat de infrastructura mare și de construcții, amândouă alimentate de investițiile din banii europeni care au ajuns să contribuie la creștere într-un procent similar cu motorul tradițional al ultimilor ani, consumul. Acesta a încetinit mai ales din cauza inflației, ceea ce din perspectiva macroeconomică poate fi considerat un lucru pozitiv pentru că scade presiunea asupra deficitelor de cont curent și bugetar într-o perioadă în care finanțarea a devenit foarte scumpă.
Este de înțeles, mai ales în pragul unui an cu patru scrutinuri electorale, că guvernul vrea să se asigure că banii europeni continuă să curgă spre România, din moment ce fondurile interne disponibile pentru investiții sunt puține. De aici și urgența de a scădea deficitul bugetar și de a se conforma cerințelor din PNRR.
Numai că în spațiul public toate dezbaterile s-au învârtit în jurul deficitului bugetar și a măririi taxelor care sunt practic doar consecințele lipsei de schimbări profunde din domenii cheie ale administrației și serviciilor publice. Iar pe noi, mediu de afaceri și societate în ansamblu, ar trebui să ne preocupe aceste reforme care contribuie la competitivitatea mediului economic și la creșterea calității vieții. Și astfel ajungem la miezul real al discuției: reformele pe care ar trebui statul să le realizeze în administrație, salarizare, pensii, sănătate sau educație.
Toate domeniile în care sectorul public este dominant au rămas în urmă și nu pentru că reformele au lipsit. Din contră, au fost zeci de inițiative care în mare măsură au eșuat, nefiind susținute de o voință politică reală: fie pentru că au fost făcute în mandate prea scurte, fie nu au fost supuse unor consultări cu toate părțile interesate ca să capete tracțiune sau nu au fost temeinic construite.
Până la urmă reformele merg înainte în măsura în care există voința și capacitatea de a folosi resursele și mecanismele politice. Gradul în care ele reușesc reflectă priorităţile politice care necesită consecvență și coerență pe termen lung, iar acest lucru nu vine fără unele ”sacrificii” ale administrației dificil de acceptat și de pus în practică.
Planul Național de Redresare și Reziliență, cu fondurile și reformele care le condiționează, a venit să suplinească această listă scurtă de priorități care să producă schimbări majore, dar și să remedieze probleme vechi.
Practic reformele structurale asociate PNRR sunt cele văzute ca esențiale în reducerea durabilă a deficitului fiscal pe termen mediu, pentru că ar trebui să micșoreze risipa și cheltuielile ineficiente, în timp ce ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice.
Mai mult, reforma administrativă ar degreva bugetul de stat de cheltuieli semnificative. De exemplu, foarte multe unități administrative nu reușesc să plătească din veniturile proprii nici măcar salariile - un sfert din primăriile rurale s-au găsit în această situație 2022. Există în jur de 3.000 de unități administrativ-teritoriale și cam 1.000 au sub 1.500 de locuitori. De aici a apărut ideea comasării unor funcții și servicii care ar diminua aparatul administrativ și cheltuielile care nu înseamnă doar salarii, ci și alte fonduri pentru funcționare.
Peste 1,2 milioane de angajați se află în sistemul public, iar România este pe primul loc în Uniunea Europeană la ponderea cheltuielilor salariale în total, cu circa 30%, în timp ce media statelor membre este de 23%. Cheltuielile cu personalul din sectorul public au crescut cu peste 60% din 2017 până în 2022, la peste 22,8 miliarde euro. O altă cheltuială foarte mare, aflată pe un trend ascendent inclusiv ca urmare a îmbătrânirii populației, este cea cu asistența socială. Pensiile și salariile înseamnă peste 70% din veniturile totale ale bugetului și circa 90% din veniturile colectate din taxe și impozite. Cu alte cuvinte, deficitul bugetar este generat de aceste cheltuieli, iar investițiile publice devin cvasi imposibil de realizat din resurse bugetare ceea ce reconfirmă faptul că România are nevoie ca de aer de banii europeni din bugetul multianual sau din PNRR.
În același timp se pune problema eficienței cu care se cheltuiesc banii publici. De exemplu, între 2015-2022, cheltuielile din sănătate au crescut cu 143%, de la 28 de miliarde la 68 de miliarde de lei. Cu toate acestea investițiile semnificative nu s-au făcut, iar România și-a asumat prin PNRR să bugeteze o alocare multi-anuală pentru infrastructura din sănătate. În educație cheltuielile au reprezentat 3,7% din PIB în 2021, cel mai scăzut nivel dintre toate țările din Uniunea Europeană unde media a fost de 4,8%, ceea ce explică măcar parțial rezultatele foarte slabe ale elevilor la testele PISA.
Deși România a făcut pași impresionanți în îmbunătățirea performanței economice și a prosperității în ultimele două decenii, ajungând la PIB pe cap de locuitor de 15 mii de dolari conform Băncii Mondiale, sectorul public este învechit și frânează competitivitatea economică, risipind resurse. Un exemplu este și lentoarea cu care se fac reforma și digitalizarea administrației fiscale care ar ajuta la o mai bună colectare a taxelor existente, diminuând pericolul creșterii acestora brusc atunci când deficitul bugetar nu mai poate fi stăpânit.
Prin PNRR, au fost asumate reforme în multe domenii ale sectorului public. Educația, sănătatea, fiscalitatea, justiția, sistemele de salarizare și pensii, toate sunt vizate de schimbări importante, dar care întârzie.
Până acum, România a încasat circa 9 miliarde de euro din PNRR, reprezentând prefinanțarea și primele două tranșe. Din păcate, în 2023 nu a fost depusă nicio cerere de plată, din cauza întârzierii sau neîndeplinirii jaloanelor.
Totuși, reformele asumate trebuie duse la bun sfârșit pentru că au implicații directe și indirecte în aproape toate domeniile și de ele depind redresarea și dezvoltarea economiei. Deși afacerile beneficiază direct într-o mică măsură de PNRR, au indirect beneficii foarte mari pe termen lung pentru că un sistem integrat și indispensabil pentru furnizarea și distribuția de servicii publice are impact direct pentru toată societatea și economia.
Acest articol este parte din proiectul editorial PwC România ”Agenda de mâine”, care se va derula până la finalul acestui an și își propune să pună în discuție contextul și perspectivele care pot ghida afacerile să ia decizii informate în mijlocul schimbărilor. Primul articol poate fi citit aici.
Articol semnat de Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner, Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice și Mihai Anița, Partener, Liderul serviciilor de audit
Articol susținut de PwC România
