România are nevoie de adoptarea unei noi legi care să transforme actualele fonduri de investiții, astfel încât acestea să poată face plasamente în domenii variate, sub supravegherea autorități în domeniu, reiese dintr-un comunicat al Organizației Profesioniștilor din Piața de Capital (OPPC).

HotNews.roFoto: Hotnews

“Un proiect al unei astfel de legi a fost discutat de un grup de lucru organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară încă din prima parte a anului 2016. Adoptarea unor noi reglementări pentru FIA (Fonduri Alternative de Investiții n.r.) dau posibilitatea fondurilor de a investi, sub supravegherea ASF, în domenii cât mai variate. În acest fel, pot fi mobilizate în mod legal resurse financiare importante care vor contribui la creșterea economică prin investiții realizate în infrastructură, imobiliare, agricultură etc.”, se arată în document.

Potrivit acestuia, apariția unor noi tipuri de fonduri de investiții în piața financiară aduce avantaje și investitorilor, care pot investi într-un cadru organizat și supravegheat de ASF, în condițiile în care valoarea investițiilor (a unitații de fond, a valorii activului net contabil) este certificată de un terț independent-depozitarul.

“Este important ca Legea FIA să permită funcționarea unor fonduri aflate sub supravegherea ASF, care să poată să investească în cele mai variate domenii. În plus, în prezent nu pot fi înfiintațe fonduri cu capital de risc, conform Regulamentului UE nr. 345/2013, care sunt destinate finanțării IMM-urilor și nici fonduri pentru antreprenoriat social, conform Regulamentului UE nr. 346/2013, care au ca obiectiv principal realizarea unui impact social pozitiv și nu obținerea de profituri. Este necesar cu atât mai mult un imbold dat fondurilor românești de investiții printr-o legislatie adecvată, pentru ca acestea să devină o componentă din ce în ce mai importantă a pieței de capital din România, a declarat Cristian Duțescu, președinte OPPC.

Industria fondurilor de investiții din România concentrează peste 10 miliarde de euro, dar nu are încă un cadru legal, adaptat la momentul actual. Actualele fonduri de investitii functioneaza în baza Regulamentului 15/2004, adoptat de fosta autoritate de reglementare a pieței de capital - CNVM - cu 3 ani înainte de integrarea României în UE.