Wall Street închide în scădere semnificativă / Războaiele economice ale lui Trump îngrijorează piața

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 2 decembrie 2019, 23:57 Economie | Burse


Wall Street
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Bursa din New York a închis sesiunea de luni în declin puternic din cauza indicatorilor economici dezamăgitori și a deschiderii de către Donald Trump a unui nou front în disputele comerciale dintre Statele Unite și partenerii lor majori. Aceste sancțiuni "venite de nicăieri" au reaprins temerile privind extinderea conflictului comercial la Europa, care ar afecta puternic șansele de relansare economică, crede Andreas Lipkow, expert la Comdirect, porivit AFP.

Aceste evoluții au venit concomitent cu noua amenințare a lui Donald Trump de a majora taxele vamale pentru importurile din China în absența unui acord comercial cu Beijingul, un compromis mai complicat acum, după ce Donald Trump a ratificat legea care susține manifestațiile pro-democrație din Hong Kong.

Indicele Dow Jones a scăzut cu -0,96% până la 27.783,04.

S&P-500 a pierdut 27,11 puncte, sau -0,86%, încheind la 3.113,87.

Și Nasdaq, dominat de acțiunile pe tehnologie, a cedat 97,48 puncte (-1,12%) și a coborât la 8.567,99 puncte.

Donald Trump a produs îngrijorare în piață anunțând intenția de a impozita oțelul și aluminiul importate din Brazilia și Argentina, două țări pe care le acuză că ar fi orchestrat o „devalorizare masivă” a monedei lor. În același timp, nici indicatorii economici americani nu au ajutat, întrucât indicii de fabricație și cheltuielile pentru construcții au înregistrat o scădere neașteptată.

Și bursele europene au scăzut puternic luni, după noul front în războiul comercial deschis de Statele Unite, de această dată față de doi parteneri sud-americani, scrie AFP.

Un indicator economic publicat luni a hrănit aceste temeri: activitatea din sectorul manufacturier a continuat să se contracte în noiembrie dar mai repede decât se aștepta, potrivit indicelui ISM.

Pe Wall Street, în jurul orei 18,10 (17,10 GMT), Dow Jones Industrial Average scădea cu 0,68%, indicele Nasdaq cu 1,02% iar indicele extins S&P 500 cu 0,65%.

Eurostoxx 50 a căzut cu 2,08%.

Pe bursele europene, Parisul a pierdut 2,01%, Franckfurt 2,05%, Londra 0,82%, Milano 2,28%, Madrid 2,09%, Lisabonna 0,77%, Bursa elvețiană 1,38%, Amsterdam 1,70% iar Bruxelles 1,09%.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2495 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    geniul planetar (Marţi, 3 decembrie 2019, 0:09)

    grauru [utilizator]

    si-a bagat majoritate businesurilor in faliment, acum incearca si cu America.
  • +2 (8 voturi)    
    Trump e un idiot ! (Marţi, 3 decembrie 2019, 0:26)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    Trump e un idiot !
    • -5 (7 voturi)    
      O fi tartan si misogin (Marţi, 3 decembrie 2019, 0:51)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      Dar idiot nu e. Nu le convine la chineji si europeni ca America nu mai vrea sa fie mulsa.
  • 0 (0 voturi)    
    semnificativa? (Miercuri, 4 decembrie 2019, 2:58)

    gigimargot [utilizator]

    Care e definitia 'scaderii semnificative'? Wall Street are variatii normale in jurul unor maxime istorice!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by