Acțiunile au deschis pe piața Nasdaq la 146 de dolari, mult peste prețul inițial de ofertă publică de 68 de dolari.
Oferta publică evidențiază o recuperare majoră pentru Airbnb, ale cărei afaceri au fost puternic afectate de pandemia COVID-19.
Fondat în 2008 ca un site web pentru rezervări de camere în timpul conferințelor, Airbnb a fost evaluat la 18 miliarde de dolari într-o rundă privată de strângere de fonduri în aprilie și la 31 de miliarde de dolari la cea mai recentă strângere de fonduri, în 2017, citează Mediafax.